Sari la conținut

Bucharest PancreaticFest 2022: Noi tehnologii și tratamente în cancerul digestiv

cancer pancreatic
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Durerea de stomac, semn subtil pentru cancerul pancreatic

Din cuprinsul articolului

Bucharest PancreaticFest: Tratamente în cancerul digestiv, eveniment ce se va desfășura în perioada 9-10 septembrie, cu participarea…

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC)/ Secţia Clinică Gastroenterologie şi Laboratorul de Endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică organizează, în zilele de 9 şi, respectiv, 10 septembrie a.c., Bucharest Pancreatic Fest 2022.

Evenimentul reuneşte Cursul internaţional de patologie pancreatică şi Workshop-ul – Rolul practic al ecoendoscopiei, manifestări ştiinţifice aflate la cea de-a IX-a şi, respectiv, a X-a ediţie, potrivit unui comunicat de presă transmis de SUUMC.

Organizat în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patologia Pancreatică, Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila”,

Noile tehnologii și tratamente

evenimentul își propune să abordeze, ca în fiecare ediție a sa, din perspectivă multidisciplinară, noile tehnologii și perspectivele de diagnostic şi tratament în domeniul oncologiei digestive.

Platforma de dialog între specialiști asigură atât transferul de cunoștiințe și de bune practici, acestea fiind coordonate esențiale în procesul de perfecționare a personalului medical, având ca obiectiv creşterea calității serviciilor medicale oferite în sistemul public de sănătate și, mai ales, creșterea calităţii vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni din sfera gastroenterologiei.
Evenimentul beneficiază de expertiza unor mari personalităţi medicale şi academice, dintre care menţionăm: prof. univ. dr. Peter Vilmann, Copenhaga, Danemarca; prof. univ. dr. Erwin Santo, Tel Aviv, Israel; prof. univ. dr. Peter Hegyi, Szeged, Ungaria, şi prof. univ. dr. Radu Țuțuian, Berna, Elveţia.
Și în acest an, programul este unul dinamic, în care conferinţele alternează cu demonstraţiile în direct, transmise din Laboratorul de Endoscopie Digestivă diagnostică şi terapeutică al SUUMC, în Sala de conferinţe a Hotelului Crowne Plaza, Bucureşti.

Pentru înscrieri și alte informații suplimentare, puteți accesa www.workshop-pancreas.ro, se mai arată în comunicatul transmis de SUUMC. 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel