Din cuprinsul articolului
Breaking News! Traian Băsescu a suferit un accident vascular cerebral. A fost internat de urgență într-un spital din Paris
Probabil pe fondul stresului provocat de condamnarea de miercuri, fostul președinte al României ar fi fost internat de urgență în această dimineață într-un spital din Paris, după ce ar fi suferit un AVC.
Breaking News! Traian Băsescu a suferit un accident vascular cerebral. A fost internat de urgență într-un spital din Paris
Potrivit Antena 3, Traian Băsescu a fost dus în capitala Franței cu un avion privat, în urma unui accident vascular cerebral, susțin surse apropiate familiei.
Reamintim că miercuri, 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că fostul președinte a colaborat cu Securitatea. Politicianul și-ar fi pierdut brusc auzul, acesta fiind semnul care a alertat familia.
Întrucât au apărut complicații la plămâni, medicii români au decis transferarea lui urgentă în străinătate.
Săptămânile trecute, fostul președinte ar fi fost internat într-un spital din România.
Informația nu a fost confirmată până în acest moment. Vom reveni cu detalii