Categories: Ştiri sănătate

Brânza este o legumă, cred elevii din clasele primare

Atunci când vine vorba de alimentaţie şi produse alimentare, elevii britanici din clasele primare dau dovadă de cunoştinţe insuficiente. Astfel, conform rezultatelor unui recent sondaj de opinie, unul din trei elevi din clasele primare este convins că brânza este o legumă, iar unul din zece crede că roşiile cresc sub pământ, în timp ce unu din cinci consideră că crochetele de peşte sunt făcute din carne de pui, după cum relatează luni The Daily Mail.

Studiul a fost realizat de Fundaţia britanică pentru alimentaţie (British Nutrition Foundation) pe un eşantion de 27.500 de elevi din întreaga Mare Britanie. Reprezentanţii Fundaţiei, potrivit publicaţiei menţionate, au ajuns la o concluzie nu prea îmbucurătoare: prea mulţi elevi sar peste micul dejun şi prea puţini dintre ei consumă cu regularitate peşte.

Astfel, în ziua sondajului, unul din 10 copii din şcoala primară sărise peste micul dejun, în timp ce la categoria de vârstă 11-14 ani acest indice a ajuns la aproape un sfert, iar la categoria 14 – 16 ani la o treime

În plus, trei sferturi dintre elevii din şcoala primară şi nouă din zece elevi de liceu nu au ştiut că în fiecare zi ar trebui să consume cinci sau mai multe porţii de fructe şi legume.

Recent Posts

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

8 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

27 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

58 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Citeste si: