Din cuprinsul articolului
Transpirația excesivă de la nivelul palmelor, tălpilor și axilelor, accentuată în sezonul cald, poate fi combătută prin injecțiile cu botox! Botoxul este extrem de eficient în controlul transpirației excesive și are efect timp de 4-6 luni.
Poate fi folosit în zona palmelor, tălpilor și axilelor, atunci când antiperspirantele nu sunt suficiente. Dr. Florentina Zaharia, medic dermatolog în cadrul Bioderm, povestește mai multe despre această procedură și controlul hiperhidrozei.
Deși celebru pentru efectele sale în prevenirea și estomparea ridurilor și liniilor fine, botoxul este, de asemenea, un tratament de succes pentru hiperhidroză. Această procedură oferă un remediu eficient pentru transpirația excesivă la nivelul palmelor, tălpilor și axilelor.
Tratamentul cu toxina botulinică pentru oprirea transpirației în exces este unul rapid, ușor de efectuat, practicat de aproape 30 de ani. Injecțiile se fac intradermic la un centimetru cu cantități foarte mici de toxină botulinică, pe toată zona delimitată, iar medicul se va asigura că substanța este distribuită uniform. Toxina botulinică blochează temporar secreția acelor substanțe chimice care excită în exces glandele sudoripare iar astfel, activitatea glandelor sudoripare este blocată acolo unde este injectată toxina.
Cum decurge procedura
„La nivel axilar, se injectează în mai multe puncte și la nivel palmo-plantar este necesară și o anestezie, întrucât injecțiile pot fi dureroase. Efectele benefice ale injecțiilor cu botox devin vizibile în mod obișnuit în decurs de 5-7 zile după procedură și durează până la 6 luni. Cu toate acestea, este important să se evite repetarea tratamentului la intervale mai scurte de 4-6 luni, deoarece poate crește riscul de diminuare a eficacității acestuia, din cauza faptului că vor apărea anticorpi anti-toxină”, spune Dr. Florentina Zaharia, medic dermatolog.
Este esențial ca această procedură să fie efectuată de un medic experimentat. „Este important să se evite administrarea botoxului în anumite situații, cum ar fi în timpul sarcinii sau alăptării, în cazul unor persoane care suferă de afecțiuni grave precum miastenia gravis, boli autoimune sau infecții ale pielii”, adaugă Dr. Florentina Zaharia.
Botoxul reprezintă o opțiune eficientă și de încredere în controlul hiperhidrozei, oferind o soluție pentru disconfortul cauzat de transpirația excesivă. Cu o durată de acțiune rapidă și efecte benefice dovedite, este o soluție viabilă pentru cei afectați de această problemă.