Din cuprinsul articolului
BOTEZUL DOMNULUI: Ritualuri străvechi de curățare a spațiului și de alungare a entităților malefice. De ce sunt atât de puternice aceste ritualuri acum.
Sărbătoare de mare importanță la creștinii ortodocși – de rit vechi și nou, Boboteaza are elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic.
De pildă, la riturile crestine se adauga practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, de exemplu, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca.
Ritualul menționat avea loc imediat dupa sfintirea apei, cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza, Botezul Domnului sau Epifania – cum se numește de fapt.
Pentru fumigații era neapărat nevoie de un rug mare din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inaintea ritualului propriu-zis. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea.
Prin acest ritual se credea că astfel vor fi feriti de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator, potrivit site-ului sfatulparintilor.ro.
Totodată, tinerii inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse. Se credea ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.
In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii.
Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.
Este bine ca în această zi de mare sărbătoare să rostești o rugăciune puternică, rugăciune ce te va ajuta pentru întreg anul.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule nascut din Tatal mai inainte de toti vecii, Lumina din Lumina, care luminezi toate, care nestricat Te-ai intrupat din Preasfanta Fecioara Maria si ai venit in lumea aceasta pentru mantuirea noastra.
Pentru aceasta Te-ai afundat in apele Iordanului, ai deschis cerul cel inchis de Adam si Duhul Sfant a venit peste Tine ca un porumbel.
Tu ai luminat si ai indumnezeit firea noastra si Dumnezeiescul Tau Parinte Ti-a vestit bunavoirea Sa, pentru ca ai implinit voia Lui si ca un om ai primit pacatele si prin junghiere Te-ai gatit, dupa cum Tu Insuti ai grait:
Pentru aceasta Ma iubeste Tatal, pentru ca Eu imi pun sufletul, ca iarasi să-L primesc si, astfel, in aceasta prealuminata zi, Tu, Doamne, ai pus inceputul mantuirii noastre. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Cinste Maicii Domnului! Amin!”, mai notează sfatulpărinților.ro.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…