Din cuprinsul articolului
Bombă în showbiz! Dan Bittman s-a hotărât să se vaccineze: „Nu e comunicare deloc, iar lumea e speriată”.
Solistul trupei Holograf a iscat un scandal național când, în toamna anului trecut, s-a declarat împotriva restricțiilor și s-a declarat convins că situația epidemiei nu este așa cum o prezintă autoritățile. Declarațiile sale au devenit virale în mediul online și au provocat numeroase reacții.
„Dacă atât de tare ne protejează masca de ce nu lași oamenii să vină la teatru cu măști, sau la concerte, să stea unul lângă altul, că nu-i nicio problemă. Stau oamenii în metrou…Trebuiau să fie zeci de mii de morți. Dacă noi ne luăm după statistici trebuia să fie aoleu și văleleu, nu aveau unde să îi mai bage. Cum se face, că aoleu nu mai avem locuri în ATI.
Am gura spurcată și îmi permit s-o spun și asta o să fac până o să închid ochii, de COVID. Să dea Dumnezeu să mor și eu de COVID. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții de genul ăsta, pentru că sunt degradante si dezumanizante. Îmi spun părerea și am să mi-o spun cu tărie până la capăt. Nu se poate așa ceva, este prea mult”, declara la acea vreme Bittman.
Se pare, însă, că celebrul cântăreț a regândit întreaga situație și, recent, a declarat potrivit EVZ PLAY că a hotărât să se vaccineze.
„Am așteptat vaccinul Johnson & Johnson, care mi se pare mai tradițional și în alea tradiționale am încredere. Nu am încredere în astea cu ARN mesager, ca Pfizer și Moderna, de asta aștept pe cel de la J & J. Dar, uite, ca să nu zica lumea nu știu ce, mă voi vaccina cu AstraZeneca”, a declarat Dan Bittman.
Solistul trupei Holograf a mai spus că nu se teme de tromboze și că acestea pot fi evitate cu un anticoagulant ieftin, administrat cu o săptămână înainte de vaccinare.
„Eu nu știu de ce nu se explică lumii, care e speriată de tromboze, că dacă iei cu o săptămână înainte un anticoagulant, care costă 5 lei, nu se întâmplă nimic riscant. Nu e comunicare deloc, iar lumea e speriată”, a spus Dan Bittman.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…