Categories: Ştiri sănătate

Caz revoltător la un spital din România! Un bolnav infectat cu coronavirus internat într-un salon cu un pacient negativ

Caz revoltător în România, unde un pacient depistat pozitiv cu noul coronavirus a fost internat într-un salon cu un pacient negativ.

În urma acestei gafe medicale, a fost demarată o anchetă internă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ”Sf. Pantelimon” Focşani.

un pacient care venea din „zona gri” şi care, ulterior, a ieşit pozitiv la testarea pentru COVID-19 a fost internat în acelaşi salon cu un pacient negativ, în Secţia de Nefrologie, au informat, joi, reprezentanţii unităţii medicale.

„Medicul de pe Secţia de Nefrologie a internat, miercuri, un pacient pozitiv în acelaşi salon cu un pacient negativ, pentru a le face dializă. Pacientul venea din ‘zona gri’ şi fusese testat pentru COVID-19, iar medicul nu a aşteptat rezultatul testării. Ulterior, rezultatul testării a fost pozitiv. În acest moment a fost demarată o anchetă internă la nivelul secţiei”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Focşani, Elena Codruţa Neagu.

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

25 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

55 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: