Sari la conținut

Cele mai noi și moderne metode de investigație în bolile urologice

Semne și simptome că ai probleme cu rinichii
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Bolile urologice: cele mai noi metode de investigație. Explorările urodinamice sunt utile și eficiente pentru stabilirea cauzelor afecțiunilor urologice la copii și adulți și determină tratamentul optim. 

Dr. Cristina Ivan, medic specialist urologie în cadrul Spitalului Cluj din Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, explică ce este urodinamica și care sunt beneficiile pentru utilizarea în practică a acestor metode despre care spune că își demonstrează utilitatea și eficiența pentru stabilirea cauzelor afecțiunilor urologice sau a afecțiunilor care dau simptome urologice.

Ce este urodinamica?

Prin urodinamică încercăm să înțelegem modul în care funcționează tractul urinar inferior al pacientului. Ne interesează în mod deosebit funcționarea vezicii urinare, pe care o investigăm prin cistomanometrie, putem să obținem date referitoare la funcția uretrală, deoarece putem să facem profilometria uretrală. Cu noile aparate de investigație urodinamă din Spitalul REGINA MARIA Cluj, reușim să facem un progress remarcabil, deoarece putem evalua funcția planșeului pelvin, se poate face inclusiv manometrie anorectală.

Aparatura de cea mai nouă generație utilizată în investigațiile urodinamice din Spitalul REGINA MARIA Cluj reușește să redefinească standardele diagnostic și terapeutice în urologie și uroginecologie deschizând căi inedite de soluționare a problemelor pacienților. Cu ajutorul acestei aparaturi, există posibilitatea efectuării tuturor testelor de urodinamică: cistommanometrie, calcularea presiunii intraabdominale, electromiografie – electromiograma sperficială a planșeului pelvin, profilometrie uretrală, manometrie anorectală, practic toate explorările necesare pentru a identifica modalitățile optime de intervenție pentru a elimina cauzele simptomelor care au determinat pacientul să se prezinte în serviciul de urologie.

Cine beneficiază de explorările urodinamice?

Aș dori să punctez că vorbim atât de pacienți copii, cât și de pacienți adulți, de ambele genuri: și femei, și bărbați. Pacienții care au probleme atât de stocare, cât și probleme de evacuare a urinei sunt primii beneficiary ai acestor tehnici de investigație. În mod normal, pentru a stoca urina în condiții bune, vezica urinară trebuie să funcționeze la o presiune scăzută și stabilă. De exemplu, în cistomanometrie, reușim să vedem care este presiunea la care funcționează vezica pacientului aflat în investigație și dacă această presiune este stabilă.

Un alt aspect interesant este să stabilim dacă pacientul este continent (dacă ține urina), drept urmare urodinamica are indicație importantă în situația pacienților cu incontineță urinară. În practică întâlnim mai ales paciente cu această afecțiune, chiar persoane care sunt operate de incontinență urinară (tratament classic cu utilizarea bandeletelor urinare), dar care, după intervenția chirurgicală, încă prezintă incontinență urinară, deoarece nu s-au efectuat investigații complete pentru stabilirea cauzei intcontinenței, astfel încât tratamentul să urmărească eliminarea cauzei.
Explorarile urodinamice sunt indicate în situația pacientelor cu incontineță urinară care se îndreaptă către intervenția chirurgicală pentru a ne asigura că e vorba doar de incontinență de stres (scăparea unei mici cantități de urină în timpul unor activități fizice) și ca la această incontinență de stress să nu se adauge și incontinența prin activitate detrusoriană (incontinență mixtă). Cunoașterea cauzelor de incontinență ne îndrumă către stabilirea corectă a modalităților de tratament și putem să facem un management corect al acestor pacienți.

Chiar dacă investigațiile urodinamice se pot efectua în cazul incontinenței urinare și după intervenția chirurgicală de corecție, este preferabil ca acestea să se efectueze înaintea intervenției chirurgicale, pentru a beneficia cât mai mult de informațiile pe care le aduc și a elimina surprizele neplăcute postoperator.

Care sunt indicațiile explorărilor urodinamice în situația copiilor?

Explorarea în cazul copiilor este deosebit de interesantă.
De exemplu, vorbim de copii cu malformații urinare pentru care există posibilitatea urmăririi în timp real a rezultatelor oferite de efectuarea a două investigații – imaginea oferită de fluoroscopie, care oferă informații despre anatomia aparatului urinar, cu imaginea de pe monitor care înregistrează și oferă informații despre funcția tractului urinar.

Pentru copiii cu reflux vezico-ureteral, investigațiile videourodinamice reprezintă standardul de diagnostic.
Un alt aspect este reprezentat de situația pacienților care au vezică neurogenă, indiferent care sunt copii sau adulții. Vezica neurogenă este întâlnită mai ales la copii unde mecanismul principal este reprezentat de malformația congnitală, dar și în rândul adulților, având drept cauză un traumatism, de exemplu în urma unui accident rutier, sau situațiile afecțiunilor degenerative – boala Parkinson.

În cadrul ultimei conferințe de urodinamică s-a discutat în mod particular despre aspectul vezicii neurogene, recomandările fiind că pentru investigarea acestei situații este nevoie de urodinamică.

Puteți explica în ce constau aceste proceduri de investigație urologică?

De exemplu, pentru efectuarea cistomanografiei se montează un cateter – noi îl numim cateter vezical – care este extrem de subțire (dimensiunea sa este de aproximativ 6 Charrier) care se pune la nivelul vezicii urinare, iar un alt cateter se pune la nivel rectal pentru a măsura presiunea abdominală.
Având ambele valori ale presiunii – presiunea vezicală, măsurată la nivelul vezicii și presiunea abdominală, măsurată la nivelul rectului, se poate calcula presiunea detrusoriană.

Această presiune de la nivelul detrusorului (stratul muscular al vezicii urinare) ne dă indicații referitoare la cum se contractă detrusorul, dacă este hiperactiv, sau dacă, din contra este hipoactiv.

Cât durează procedurile urodinamice, cât timp trebuie să aloce pacientul pentru efectuarea acestor explorări medicale?

În mod corect, apreciez că este nevoie de aproximativ 2 ore, de la momentul în care pacientul intră în cabinetul medical, până la finalizarea procedurii. Nu se poate efectua o astfel de investigație într-un interval de timp mai scurt, deoarece efectuarea procedurilor presupune urmarea unor etape; fiecare pas este important, de la asigurarea confortului pacientului prin modul în care se poziționează, rata de umplere a vezicii urinare, modul în care este încălzit serul fiziologic (de exemplu, utilizarea unui ser fiziologic la temperatura camerei va conduce către rezultate negative, de aceea este important ca serul fiziologic să fie încălzit și păstrat la o temperatură de 37 de grade pentru administrare), absolut totul, toate detaliile sunt importante. Sunt lucruri care pot părea minuscule, lipsite de importanță și care ar putea fi trecute cu vederea, dar care în realitate, au un impact important în ceea ce privește diagnosticul și stabilirea conduitei terapeutice ulterioare pentru acești pacienți.

Ce urmează după aceste investigații, pacienții cu afecțiuni ale tractului urinar pot să fie tratați în Spitalul Regina Maria Cluj?

Da, procedurile urodinamice ajută pentru alegerea conduitei optime de tratament pentru fiecare pacient în parte. De exemplu, pentru rezolvarea malformațiilor congenitale de tract urinar la copii se poate interveni cu echipa chirurgicală urologică pediatrică, iar în cazul unor semne și simptome urinare determinate de malformații ale altor aparate și sisteme, se intervine în echipă multidisciplinară, acoperindu-se toate ariile de intervenție.
În Spitalul Regina Maria Cluj există toată capacitatea de care este nevoie pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pacienților noștri, iar explorările urodinamice reprezintă pasul pe care îl facem către viitorul urologiei funcționale.
De adaugat mentiunea ca la Spitalul din Cluj este singurul centru de URODINAMICA din Retea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel