Sari la conținut

Bolile timpului liber. Cinci probleme de sănătate care se agravează în weekenduri sau concedii

sedentarism
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Cele mai periculoase obiceiuri

Migrene, dureri de spate, constipație, sunt câteva dintre afecțiunile care se agravează în zilele în care nu mergem la muncă.  Explicația: în timpul liber avem tendința să mâncăm exagerat și nesănătos și să nu mai facem deloc mișcare.

1. Constipație

În weekend suntem adesea mai puţin activi, mergem mai puţin pe jos, ceea ce ne predispune la constipaţie. Faptul că mâncăm altfel decât în zilele de lucru ne afectează tranzitul intestinal, explică Alistair Forbes, profesor de gastroenterologie, nutriţie şi medicină în cadrul Norwich Medical School.

2. Migrene

Durerile de cap şi crizele de migrenă pot apărea mai frecvent în weekend – mai ales sâmbăta – din cauza schimbării programului zilnic, spune dr. Andy Dowson, director al secţiei specializate în tratarea durerilor de cap, la King’s College Hospital, Londra.

Dacă suntem obişnuiţi să mâncăm la anumite ore din zi sau să adormim şi să ne trezim la ore fixe în zilele de lucru, tulburarea programului poate duce la apariţia durerilor de cap, deoarece organismul se străduieşte să se adapteze la acest orar diferit, spune specialistul.

Una dintre ipotezele care încearcă să explice fenomenul este aceea că hipotalamusul – zona din creier care menţine echilibrul mediului cerebral, reglând temperatrua şi nivelul hormonilor – este foarte sensibil la schimbările în programul de funcţionare a organismului.

O altă cauză a durerilor de cap poate fi lipsa cafelei: dacă bem de obicei 3-4 ceşti de cafea în zilele de lucru, pentru a ne ajuta să ne concentrăm la muncă, iar în weekend nu bem cafea, atunci corpul nostru poate intra în sevraj (o criză determinată de absenţa unei substanţe de care corpul  a devenit dependent).

3. Arsuri gastrice

Dacă stai întins în pat, se pot declanşa ori înrăutăţi arsurile gastrice, deoarece această poziţie favorizează urcarea conţinutului acid al stomacului înapoi prin esofag. Şi mesele neregulate, uneori la ore târzii, precum şi răsfăţul cu mâncăruri bogate în grăsimi,  au un rol în apariţia acestei probleme, explică dr. Steven Mann, gastroenterolog la Royal Free London Trust.

4. Răceli

Un studiu realizat în Olanda a arătat că aproximativ o persoană din 30 se îmbolnăveşte – de diverse afecţiuni – de îndată ce încetează să lucreze şi încearcă să se relaxeze, fenomen numit uneori „boala timpului liber” şi care poate apărea în weekend-uri şi în timpul concediilor.

Se crede că, atunci când lucrăm, corpul nostru produce constant hormoni ai stresului, precum adrenalina, care pot ajuta la lupta cu bolile, pentru a ne „ţine în  priză” atunci când avem treabă de făcut. Dar, de îndată ce ne oprim, devenim mai vulnerabili la agenţii patogeni din jur.

4. Dureri de spate

A sta ghemuit în pat, vizionând filme pe tabletă ori laptop, afectează coloana, determinând dureri de ceafă sau de spate, spun experţii din cadrul British Chiropractic Association (BCA). Pentru a evita problemele, medicii recomandă să stăm în pat cu spatele sprijinit de o pernă şi să facem în aşa fel încât ecranul la care ne uităm să se găsească la nivelul ochilor, nu să stăm cu capul aplecat deasupra lui.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel