Bolile reumatice, în creștere alarmantă la tineri și copii

Bolile reumatice, în creștere alarmantă în ultimii ani. Semnale de alarmă care ne trimit la medic, investigații specifice pentru diagnosticarea corectă.

Deşi sunt considerate boli ale persoanelor vârstnice, bolile reumatice afectează din ce în ce mai mulţi oameni activi, tineri şi chiar copii.

Peste 600 de mii de români suferă de boli reumatice de tip inflamator, potrivit unui document transmis de Liga Română Contra Reumatismului.

În creștere cu 45%

Bolile reumatice şi musculo-scheletale reprezintă cea mai frecventă formă de boală cronică, afectând aproximativ 1,7 miliarde de persoane la nivel global, cu o creştere de 45% în ultimii 20 de ani, se mai arată în document.

Reumatologia este specialitatea care se ocupă cu depistarea, diagnosticarea, tratarea şi recuperarea bolnavilor cu suferinţe nonchirurgicale ale aparatului locomotor.

Principalele grupe de  afecţiuni de care se ocupă reumatologia sunt patologia degenerativă  (artoza cu diversele ei localizări), patologia articulară şi a țesuturilor moi (tendinite, bursite, periartrite, epicondilite), patologia prin depunere de cristale (guta şi pseudoguta), patologia

infecțioasă articulară (artrite infecţioase afectarea articulară în boala Lyme, tuberculoza), patologia metabolică (osteoporoza) și patologia inflamatorie autoimună (PR-poliartrită reumatoidă, SA-spondilită anchilozantă, APS-artrită psoriazică, AR-artrită reactivă, LES-lupus

eritematos sistemic, SCL-scleroza sistemica, PM/DM-polidermatomiezită, vasculite).

Durerea, principalul simptom

La cabinetul de Reumatologie din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Buzău, coordonat de dr. Mihaela Neamţu, medic primar reumatologie, cel mai frecvent simptom care aduce pacientul la medic este durerea. Ea se împarte în două categorii: mecanică și inflamatorie.

„Mijloacele de diagnostic cuprind analize de laborator şi examene  imagistice (radiografii, ecografie musculo-scheletală, RMN, DXA). De multe ori, evaluarea este complexă, multi-disciplinară, având în vedere caracterul sistemic al multor afecţiuni autoimune şi prezenţa unor probleme medicale complexe.

Lunar, la cabinetul de reumatologie din cadrul SJU Buzău se prezintă aproximativ 600 de pacienţi (cu bilet de trimitere de la medicul de familie/medic specialist în limita contractului cu CJAS Buzău sau cu plata).

Cei mai mulţi dintre aceştia suferă de poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozanţă şi modificări artrozice” , a explicat Dr. Mihaela Neamțu, medic primar reumatologie.

Atenție! Aceste boli pot avea consecințe grave!

Bolile reumatice pot determina în timp incapacitate de muncă şi/sau dependența pacientului de familie, afectând sever calitatea vieții tuturor celor implicați.

Tocmai din acest motiv, prezentarea timpurie la medic este esențială deoarece diagnosticul precoce şi tratamentul corect determină o evoluţie mai lentă sau chiar remisia bolii reumatice.

Cei care suferă de boli reumatice pot trata anumite afecțiuni și prin cure de nămol sapropelic, ce poate trata: – afecţiuni reumatismale degenerative (artroze periferice, spondiloze vertebrale, etc.); – afecţiuni reumatismale de tip inflamator (poliartrită reumatoidă,spondilită anchilozantă, artropatie psoriazică etc.);

sechele postraumatice; – afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic (nevralgii de orice cauza şi localizare, radiculopatii, hemiplegii, hemipareze, paraplegii, parapareze, scleroză multiplă, boală Parkinson etc.);

– afecţiuni ginecologice (sterilitate secundară, insuficientă ovariană, dismenoree, etc.); – afecţiuni dermatologice (dermatoze, psoriazis, eczeme, urticarie cronică, acnee, etc.); – afecţiuni vasculare periferice (insuficientă circulatorie venoasă periferică, sindrom de ischemie periferică etc.)

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

8 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: