Bolile profesionale provoacă răni care nu se văd!

Bolile profesionale, cele care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, sunt cauzate de factori multipli şi au drept consecinţă o suprasolicitare a organismului. Lista este lungă, iar pe măsură ce industria se dezvoltă apar altele noi.

Care sunt condițiile care favorizează apariția unor boli profesionale, ce măsuri se impun pentru a preveni astfel de situații și dacă stadiul de prevenție este depășit ce tratament trebuie să alegem ne spune Eveline Ţibichi-Osnaga, psiholog colaborator al Doctorului Zilei.

– Există activităţi, profesionale cu grad ridicat de risc pentru îmbolnăvire, invaliditate sau deces. Meseria de poliţist, de pildă…

Psiholog Eveline Țibichi – Osnaga: Putem vorbi de boală profesională atunci când o afecţiune se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă. Această definiție a bolii profesionale nu lasă loc și pentru latura psihologică, pentru că psihologia nu tratează boli ci tulburări și de cele mai multe ori psihologia și psihoterapia au grijă de latura emoțională care deși nu pare, este foarte importantă.

Din punct de vedere psihologic la ce sunt expuși polițiștii pe termen lung?

Psiholog Eveline Țibichi – Osnaga: Sistemul din care fac parte este unul rigid și pe termen lung ajunge să-i frustreze și pe unii să copleșască. Când sunt copleșiți de frustrare se refugiază în consumul de alcool, devin niște mici tirani în propria familie, se cred superiori în societate sau pur și simplu dezvoltă depresii. Aceste situații se întâmplă atunci când nu există igienă emoțională și nu imi doresc să se înțeleagă că situațiile prezentate sunt general valabile pentru toți polițiștii sau oamenii legii.

Psihologia oferă explicații pertinente pentru anumite acțiuni pe care le facem conștient sau nu, cum explicați acest comportament care se identifică ușor la o parte din oamenii legii?

Psiholog Eveline Țibichi – Osnaga: Cheia stă în personalitatea și în caracterul indivizilor. De aceea unii se mulează foarte bine pe cerințele postului și fac față bine și alții sunt, cum spuneam, copleșiți. O altă explicație relevantă stă în subpersonalitățile fiecărui individ. Subersonalitățile sunt acele “măști” pe care le purtăm în societate, care se potrivesc unor rolurilor pe care ni le asumăm în timp. Problema apare atunci când nu folosim masca corespunzătoare rolului pe care îl avem de jucat în societate. Iar în spatele măștilor pe care le purtăm de cel mai multe ori stau niște nevoie care nu sunt satisfăcute. Cele mai des întâlnite nevoi ale oamenilor care apără legea sunt: nevoia de iubire, nevoia de a avea mai mult și nevoia de a fi superiori.

Ce înseamnă igienă emoțională când vine vorba oamenii legii? De ce este atât de importantă?

Psiholog Eveline Țibichi – Osnaga: Igienă emoțională însemnă în general că ceea ce gândim și ceea ce simțim să fie în armonie. În ceea ce îi privește pe oamenii legii, este dificil să fie mereu atât de zen pentru că este greu să gestionezi riguarea meseriei, supunerea în relația cu superiorii ierarhici sau atunci când colectivele sunt predominante de bărbați sau de femeie, etc. Situațiile menționate se întâlnesc și în alte medii însă pentru cei care apără legea au de multe ori un impact mai puternic. Igiena emoțională este utilă pentru că ea ne ține departe de conflicte interioare, anxietâți, despresii etc.

De ce se reflectă atitudinea specifică jobului în viața de zi cu zi?

Psiholog Eveline Țibichi – Osnaga: Păi ne întoarcem la măști și la rolurile pe care ni le asumăm și de care vorbeam mai devreme. Dacă vorbim de un polițist, în general, ca să dăm un exemplu atunci acesta poate avea ca subpersonalități cea de șofer, de soț (daca este însurat), de tata (dacă are copii), de polițist etc. și ajunge să-și manifeste autoritatea acasă pentru că înlocuiește rolul de soț sau de tată cu cel de polițist. Acest comportament ajunge să afecteze relațiile de familie, dar pentru subiect poate să fie un mod de refulare pentru frustrările acumulate peste zi la locul de muncă. Meseria de polițist face parte din acea categorie de meserii în care individual trebuie să-și controleze mintea, emoțiile și sentimentele pentru a face față zi de zi provocărilor pe care le întâmpină la locul de muncă. Sigur, au fost pregătiți de structurile din care fac parte să facă acest lucru însă “expunerea” pe termen lung la această abordare îi desensibilizează, și îi determină să fie mai reci sau mai duri și mai vulnerabili în fața alcoolului.

Cum ar putea să gestioneze mai bine aceste situații despre care am vorbit?

Psiholog Eveline Țibichi – Osnaga: Sunt multe soluții, care cel mai probabil sunt aplicate de mulți dintre ei, chiar fără să știe. Practicarea unui sport de echipă în aer liber, a unui hobby pe termen lung, o viață echilibrată, ore suficiente de somn, dar cu siguranță lucurile ar sta și mai bine dacă aceștia ar beneficia de câteva ore de dezvoltare personală, anual și de team building-uri. Sunt și oameni ai legii care solicită ajutorul psihoterapeuților însă nu sunt într-un număr foarte mare și îmi imaginez că la baza acestei decizii stau motivele financiare, teama de a nu fi judecat sau ca să nu își vulnerabilizeze imaginea în instituția unde își desfășoară activitatea.

Ne vindecâm de rănile fizice ale unei boli profesionale, dar ne vindecăm de rănile emoționale?

Psiholog Eveline Țibichi – Osnaga: Ne vindecăm, dar ca să ne vindecăm trebuie să fim conștienți de existența acestor “răni”. Pentru că rănile de care vorbim, nu se văd, și de cele mai multe ori nu se simt decât dacă ne dăm timp să ne înțelegem propriile reacții, atitudinii și dacă rămânem conectați la propria persoană.

Să rămânem conectați la propria persoană înseamnă să ne pese mai mult de “capra” noastră decât de a vecinilor. De exemplu atunci când observăm că ajungem să consumăm prea mult alcool, sau atunci când observăm că suntem irascibili sau atunci când găsim vina celor din jur și pe a noastră, pe nicăieri, ar trebuii să ne adresăm unui psihoterapeut. Rolul psihoterapeutului ne fiind acela de a da sfaturi sau de a judeca, ci de a ne ajuta să înțelegem de ce am ajuns într-un anumit punct și de a ne fi călăuză spre ceea ce ne-am dori să fim în timp ce ne ajută să ne vindecăm singuri rănile emoționale.