Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Din cuprinsul articolului
Tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este una dintre cele mai frecvente tulburări de neurodezvoltare în copilărie. Copiii cu ADHD au adesea dificultăți de neatenție, hiperactivitate și impulsivitate. Copiii primesc de obicei un diagnostic în timpul copilăriei, iar afecțiunea durează adesea până la vârsta adultă. Cu toate acestea, este disponibil un tratament eficient.
Tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este una dintre cele mai frecvente și mai studiate tulburări de neurodezvoltare la copii. „Neuro” înseamnă nervi. Oamenii de știință au descoperit că există diferențe în creierul, rețelele nervoase și neurotransmițătorii persoanelor cu ADHD.
ADHD este o afecțiune (cronică) a creierului pe termen lung care provoacă disfuncție executivă, ceea ce înseamnă că perturbă capacitatea unei persoane de a-și gestiona propriile emoții, gânduri și acțiuni, potrivit Cleveland Clinic.. ADHD face dificil pentru oameni să:
Copiii primesc de obicei un diagnostic în timpul copilăriei și afecțiunea durează adesea până la vârsta adultă. Cu toate acestea, este disponibil un tratament eficient. Lăsat netratat, ADHD poate provoca complicații grave, pe tot parcursul vieții.
Potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, aproape 11% dintre copiii din SUA cu vârste cuprinse între 2 și 17 ani au primit un diagnostic de ADHD. La nivel mondial, 7,2% dintre copii au primit un diagnostic de ADHD.
Băieții și copiii desemnați de sex masculin la naștere (AMAB) primesc un diagnostic de ADHD de mai mult de două ori mai des decât fetele și copiii desemnați de sex feminin la naștere (AFAB). Dar asta nu înseamnă că mai mulți băieți și copii AMAB au ADHD. Înseamnă doar că prezintă mai des simptome de tip hiperactiv și, prin urmare, sunt mai ușor de diagnosticat.
Există patru moduri diferite în care ADHD se poate prezenta. Furnizorii folosesc tipurile de simptome pe care le afișează copilul dumneavoastră pentru a diagnostica afecțiunea în unul dintre aceste patru moduri.
Copiii cu această prezentare au doar ADHD neatenți. Furnizorii au numit anterior acest tip de tulburare cu deficit de atenție (ADD).
Copiii cu prezentare neatentă au în principal dificultăți de concentrare, organizare și menținere pe drumul cel bun și au mai puține simptome de hiperactivitate/impulsivitate.
Copiii cu această prezentare prezintă probleme de hiperactivitate și impulsivitate și pot prezenta probleme mai puțin evidente în acordarea atenției.
Hiperactivitate înseamnă că se pot agita, nu pot sta nemișcați, au multă energie în exces și sunt extrem de vorbăreți.
Impulsivitatea înseamnă că îi pot întrerupe pe ceilalți și pot acționa fără să se gândească mai întâi la asta. Acesta este cel mai puțin frecvent tip și afectează de obicei copiii mai mici.
Copiii cu această prezentare prezintă cel puțin șase simptome din ambele tipuri. Simptomele neatenției și hiperactivitate-impulsivitate sunt prezente în mod egal. Acest tip este ceea ce oamenii asociază cel mai frecvent cu ADHD. Aproximativ 70% din cazuri se încadrează în acest tip.
În aceste cazuri, simptomele pot fi atât de severe încât copiii demonstrează clar disfuncție, dar nu îndeplinesc criteriile oficiale de simptome pentru un diagnostic de ADHD de tip neatent, hiperactiv/impulsiv sau combinat. În astfel de cazuri, furnizorii atribuie „ADHD nespecificat” ca diagnostic.
Furnizorii obișnuiau să numească tipul de prezentare neatentă a ADHD „tulburare cu deficit de atenție (ADD).” În 1994, Asociația Americană de Psihiatrie și-a schimbat oficial numele.
Furnizorii numesc acum toate formele de ADHD „tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate”, indiferent dacă sunt prezente sau nu simptome de hiperactivitate. După cum este descris mai sus, furnizorii diagnostichează diferitele tipuri pe baza simptomelor.
Deși schimbarea numelui a avut loc cu zeci de ani în urmă, mulți oameni încă se referă la afecțiune ca tulburare de deficit de atenție (ADD).
Diferența dintre ADD și ADHD este că primul nu include simptome de hiperactivitate sau impulsivitate.
De cele mai multe ori, simptomele specifice persista si la varsta adulta desi, odata cu trecerea timpului, acestea devin mai moderate si pot fi trecute cu vederea mai usor. Insa, ele pot avea un impact negativ asupra vietii personale si profesionale.
In general, adultii care sufera de ADHD primesc mai dificil un diagnostic, iar acestia invata sa faca fata simptomelor cu care se confrunta si dezvolta diverse mecanisme de protectie.
Deoarece atat relatiile cu alte persoane, cat si performantele lor la locul de munca pot fi afectate, acestia prezinta un risc ridicat de a dezvolta si alte probleme: tulburari bipolare, de personalitate, depresie, anxietate, atacuri de panica, tulburari ale somnului, abuz de alcool si alte substante psihoactive.
Cauza propriu-zisa a aparitiei simptomelor specifice este o functionare necorespunzatoare a neurotransmitatorilor, astfel incat impulsurile electrice din creier nu ajung acolo unde ar trebui sau sunt incetinite. Insa, factorii care determina acest fenomen nu sunt pe deplin cunoscuti.
Aceasta tulburare de neurodezvoltare poate aparea atat in timpul dezvoltarii fatului, cat si la scurt timp dupa nastere.
Asadar, este posibil ca factorul genetic sa fie implicat, multi copii cu astfel de probleme avand un istoric familial al afectiunii.
Insa, ea poate aparea si in urma unor afectiuni sau leziuni suferite de bebelus, dar si daca mama se expune la substante toxice sau consuma tutun si alcool in timpul sarcinii.
Acest sindrom este caracterizat de 4 simptome principale, care pot suferi diferite variatii si se pot manifesta sub diferite intensitati in functie de tipul de ADHD de care sufera o persoana. Aceste simptome includ dificultatile de concentrare, capacitatea scazuta de autocontrol, starile de impulsivitate si hiperactivitatea sau nivelurile ridicate de energie.
Procesul de diagnoza a acestei afectiuni nu este unul tocmai usor, deoarece exista riscul de plasare a unui diagnostic incorect.
In cazul copiilor, deficitul de atentie si hiperactivitatea pot fi normale pentru un copil de o varsta mai frageda si nu inseamna in fiecare dintre cazuri ca micutul are o problema.
Atunci cand vine vorba de adulti, nu exista neaparat un sistem standard de diagnoza. In prezent, este nevoie de un studiu aprofundat al simptomelor ADHD la varsta maturitatii si cum acestea evolueaza odata cu trecerea timpului, dar si felul in care influenteaza celelalte probleme cu care pot fi asociate.
Diagnosticul poate fi confirmat doar de catre un medic psihiatru sau neurolog, in urma anamnezei.
Acesta va purta o discutie cu pacientul si va analiza prezenta simptomelor pe o perioada mai lunga de 6 luni. De asemenea, va fi interesat si de mediul in care acesta traieste si felul in care simptomele ii afecteaza viata personala, relatia cu cei din jur, viata profesionala, activitatea la scoala etc.
ADHD nu este o afectiune care se poate vindeca, insa scopul tratamentului este acela de a face simptomele mai usor de controlat, de a imbunatati calitatea vietii pacientului, de a-l ajuta pe acesta sa aiba o stima de sine mai ridicata si sa faca progrese la scoala, serviciu, in relatiile cu familia si cu cei din jur.
In functie de gravitatea simptomelor, medicul poate recomanda doua tipuri de tratament: cel medicamentos si psihoterapia.
Medicul poate recomanda o serie de medicamente care sa ajute la reducerea starilor impulsive si de hiperactivitate si care ofera rezultate in imbunatatirea concentrarii. Nu exista un tratament standard pentru toti pacientii, ci ar trebui incercate mai multe medicamente in diferite dozaje pentru a vedea ce ofera cele mai bune rezultate.
Psihoterapia este foarte importanta in cazul tulburarilor de acest fel, deoarece ajuta pacientul sa constientizeze mai usor simptomele cu care are de-a face si sa gaseasca metode eficiente pentru a le gestiona mai usor. Ea este recomandata atat in cazul copiilor, cat si a adultilor.
In general se apeleaza la terapia comportamentala si cognitiv-comportamentala, care il va ajuta pe pacient sa isi inteleaga starile si sentimentele, dar si sa fie atent la felul in care se comporta zilnic. Astfel, va putea identifica de unul singur anumite tipare de gandire si de comportament si va reusi sa gaseasca solutii pentru a le imbunatati, astfel obtinand o capacitate mai buna de concentrare si un bun control asupra impulsivitatii.
In cazul copiilor cu ADHD, se poate recomanda terapia si pentru parinti. Acestia vor invata cum sa se comporte cu copilul lor si ii vor intelege mai bine starile si reactiile. Astfel, acestia il vor putea sustine pe durata intregii terapii, il vor ajuta pe cel mic sa faca progrese si vor reusi sa aiba mai multa rabdare, in cazul in care comportamentul copilului este mai greu de gestionat.
ADHD sau sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie este o afectiune asociata in general cu varsta copilariei, insa poate persista si la maturitate. Aceasta poate perturba activitatea de zi cu zi si poate duce la o stima de sine scazuta si la aparitia altor tulburari de comportament. Insa, cu ajutorul terapiei si/sau a medicatiei, simptomele pot fi gestionate mai usor si calitatea vietii pacientilor se poate imbunatati.
Grăsimile hidrogenate, cunoscute și ca grăsimi trans, sunt un ingredient frecvent întâlnit în produsele de…
Pensionarii care au depus dosarele de pensionare începând cu 1 septembrie 2024, data intrării în…
Silviu Prigoană, cunoscut pentru implicarea sa în afaceri și în spațiul public, a avut o…
În 2023, numărul cazurilor de rujeolă la nivel global a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ…
Ana Birchall, fost ministru al Justiției și actualmente candidată independentă la alegerile prezidențiale din 2024,…
Avertismente și provocări pentru toate zodiile. Conform astrologilor Cristina Demetrescu, Mihai Voropchievici și Mariana Cojocaru,…