Sari la conținut

Ce boli femeiești pot apărea și la bărbați?

Diagnostice care se pun de obicei femeilor ajung să-i surprindă şi să-i sperie pe bărbaţi. În unele cazuri poate fi vorba despre dereglări hormonale, în altele – despre afecţiuni care, din cauza structurii organismului se manifestă preponderent doar la unul dintre sexe.

Endocrinologul Constantin Dumitrache precizează că unele afecţiuni pot apărea pe fond genetic sau din cauza unor leziuni pe hipofiză sau la nivelul hipotalamusului.

De asemenea, completează specialistul, odată cu înaintarea în vârstă, atât la femei, cât şi la bărbaţi scad masiv hormonii specifici: la femei se pierde estrogenul, iar la bărbaţi – testosteronul.

CELULITA

Structura şi dispunerea diferită a ţesutului adipos la bărbaţi îi fereşte pe aceştia de apariţia celulitei. În mod excepţional însă, această afecţiune se manifestă şi la ei. Având un aspect asemănător „cojilor de portocală” care se regăsesc la femei pe picioare şi pe fese, celulita bărbaţilor este mai puţin vizibilă.

Medicul dermatolog Costin Căruntu spune că apariţia celulitei la bărbaţi poate avea două cauze: obezitatea sau modificările hormonale, adică existenţa unei cantităţi reduse de hormoni sexuali masculini şi chiar apariţia unei cantităţi mari de hormoni sexuali feminini.

„În cazul acesta, pe lângă celulită, bărbatul respectiv poate avea un aspect efeminat şi o pilozitate redusă”, numeşte medicul dermatolog Costin Căruntu semnele care indică problema hormonală.

CISTITA

Cistita, boală care constă în inflamarea vezicii urinare din cauza unei infecţii bacteriene, îi afectează foarte rar pe bărbaţi, ei fiind feriţi de aceasta datorită specificului anatomic.

Bacteriile răspunzătoare de această boală se găsesc frecvent în zona genitală, de unde „migrează” spre uretră, ajungând în vezică. La femei, traseul este mai scurt, iar pătrunderea bacteriilor se face cu uşurinţă. La bărbaţi, în schimb, uretra este mai lungă, ceea ce împiedică înaintarea bacteriilor.

De asemenea, problemele de prostată ale bărbaţilor pot duce la cistită. Semnele care indică posibilitatea unei cistite sunt: nevoia de a urina des, dureri lombare, culoarea modificată a urinei şi febră. Chiar dacă la bărbaţi simptomele sunt mai uşoare, este necesar un consult de specialitate pentru a elimina riscul apariţiei a unor afecţiuni mai complicate.

CANCERUL DE SÂN
Un sân roşu, umflat sau cu noduli poate fi semn de cancer mamar nu doar la femei, ci şi la bărbaţi. Expunerea la radiaţii sau dezvoltarea unor boli asociate cu un nivel ridicat de estrogeni sau problemele genetice pot favoriza apariţia acestei forme de cancer la bărbaţi.

Ca şi la femei, cu cât boala este descoperită mai repede cu atât sunt mai mari şansele de vindecare, iar tratamentul poate consta, în funcţie de stadiul bolii, în intervenţia chirurgicală, chimioterapia, radioterapia şi terapia hormonală.

Medicii îi atenţionează pe bărbaţi să solicite un consult la apariţia simptomelor, precizând că aceştia neglijează de obicei modificările apărute la sân sau în jurul lor.

O categorie de bărbaţi care trebuie să fie precaută din acest punct de vedere o reprezintă sportivii care, pentru a-şi dezvolta mai repede masa musculară, iau steroizi anabolizanţi.

Unul dintre riscurile acestei practici este ginecomastia, adică dezvoltarea glandei mamare, aspect care poate favoriza apariţia cancerului mamar la bărbaţi. În SUA, la fiecare 100 de femei ce dezvoltă cancer mamar, un bărbat este diagnosticat cu aceeaşi maladie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel