Chiar dacă temperaturile ridicate reprezintă o problemă pentru fiecare persoană, riscurile nu sunt egale. Cei care au diferite boli cronice pot ajunge mult mai uşor la complicaţii.
Dacă aceasta nu bate suficient de repede, organismul nu poate face faţă căldurii. Bolnavii de inimă iau de obicei medicamente numite diuretice menite să reducă surplusul de fluide din organism lucru care duce la deshidratare. „Cei cu boli cronice, de inimă, diabet etc. ar trebui să bea până la trei litri de lichide pe zi, să respecte regimul cu stricteţe, să îşi controleze atent glicemia şi mai ales să nu iasă când este foarte cald”, mai recomandă medicul.
Obezitatea. Cu cât corpul este mai mare, cu atât este mai greu să elimini căldura în exces, iar sistemul natural de răcire al organismului nu poate funcţiona suficient de repede. Obezitatea pune şi o presiune suplimentară asupra inimii astfel, atunci când vremea caldă obligă inima să bată mai repede, s-ar putea ca aceasta să nu facă faţă.
Următoarele simptome arată că organismul nu mai poate tolera căldura şi ar trebui cerut ajutor: ameţeli sau leşin, transpiraţie abundentă, crampe musculare, dureri de cap, greaţă, bătăi accelerate ale inimii. Accidentul vascular se manifestă prin delir, pielea uscată sau caldă deoarece organismul nu mai poate transpira, febră, convulsii sau spasme musculare, inconştienţă.