Din cuprinsul articolului
Lupta omenirii cu virusurile continuă. Se pare că ne confruntăm cu o multitudine de virusuri necunoscute, potențial fatale, cu originea în pădurile tropicale din Africa. Cercetătorul care a descoperit virusul Ebola, în 1976, s-a aflat într-o continuă vânătoare pentru depistarea unor noi agenți patogeni periculoși. Boala X, o amenințare pentru umanitate.
În calitate de tânăr cercetător, Jean-Jacques a recoltat primele probe de sânge de la victimele unei boli necunoscute. Aceasta provoca hemoragii și a ucis aproximativ 88% dintre pacienți și 80% din personalul medical ce lucra în cadrul Spitalului din Yambuku. Probele de sânge au fost trimise în Belgia și S.U.A, unde cercetătorii au descoperit un virus în formă de vierme. Ei l-au numit „Ebola”, nume inspirat de râul aflat în apropiere de punctul în care a fost depistată boala. Boala X, probabil, își va avea originea pe aceste teritorii.
Acum, oamenii de știință din toată lumea așteaptă ca cercetătorii din Congo și alte părți ale lumii să informeze în timp util despre posibilele apariții de noi agenți patogeni.
După ce o femeie a manifestat simptome specifice infectării cu Ebola, frica de a descoperi un nou virus rămâne actuală. După analiza probelor de sânge, testele au ieșit negative pentru diferite afecțiuni cu simptome similare, inclusiv Ebola. Astfel, boala femeii rămâne necunoscută.
Declarând exclusiv pentru CNN, Muyembe a avertizat că multe alte boli zoonotice – cele care se transmit de la animale la oameni – vor veni.
De asemenea, expertul consideră că viitoarele pandemii vor fi mult mai grave decât cea pe care o trăim acum, pandemia cauzată de virusul SARS-CoV-2.
De ce s-a extins acest fenomen?
După prima infecție transmisă de la animal la om, febra galbenă, care a fost descoperită în 1901, oamenii de știință au mai descoperit cel puțin 200 de viruși despre care au constatat că provoacă boli la om. Potrivit cercetărilor efectuate de Mark Woolhouse, profesor de epidemiologie a bolilor infecțioase la Universitatea din Edinburgh, între 3 și 4 specii de virusuri noi sunt descoperite în fiecare an. cele mai multe își au originea în animale.
Specialiștii spun că numărul tot mai mare de virusuri este cauzat de distrugerea habitatelor naturale și al comerțului cu animale sălbatice. În timp ce rămân fără un mediu corespunzător de viață, animale precum șobolanii, liliecii și insectele supraviețuiesc acolo de unde animalele mai mari dispar. Aceste animale pot trăi în preajma oamenilor, motiv pentru care sunt suspectate că poartă rolul de vectori. Prin aceste animale, oamenii se pot infecta cu diferite virusuri și pot dezvolta noi afecțiuni, potrivit Digi 24.