Din cuprinsul articolului
Boală ucigătoare, tratată în trei zile cu ajutorul roboților în miniatură. Cercetătorii au obținut rezultate excelente în studiile realizate pe șoareci.
Pacienții diagnosticați cu pneumonie primesc vești bune pentru tratarea acestei boli ucigătoare: au apărut micro-roboții care pot lupta cu infecția.
Potrivit unor studii recente, cercetătorii au demonstrat că acești roboți de dimensiuni microscopice pot curăța plămânii de infecția cauzată de pneumonie.
O formă de cyborg microscopic, realizat din alge și nanoparticule de antibiotice, roboții microscopici „înoată” spre celulele infectate și le administrează medicamentul omorându-le.
Astfel, acești mici roboți curăță întregul organ de infecție, potrivit IFL Science.
Șoarecii folosiți la aceste studii au fost tratați în numai trei zile, dar veștile bune nu se opresc aici.
O doză de 3.000 de ori mai mică de antibiotic
Doza de antibiotic folosită pentru a distruge infecția a fost de 3.000 de ori mai mică decât s-ar fi administrat în mod normal, în cadrul unei scheme standard de tratament.
Ce se întâmplă cu micuții luptători după ce își îndeplinesc misiunea curățând infecția din plămâni. Ei bine, aceștia se degradează în mod natural organism, fără alte efecte adverse.
După îndeplinirea misiunii, micii roboți, înveliți în zeci de sfere biodegradabile, s-au degradat în mod natural și sigur în corp.
Următorul pas este ca această metodă de tratament să fie testată și pe oameni.
De ce injecția intravenoasă nu este eficientă
„Ținând de rezultatele obținute pe șoareci, vedem că micro-roboții ar putea să îmbunătățească penetrarea antibiotică pentru a ucide patogenii bacterieni și pentru a salva mai multe vieți omenești”, a spus Victor Nizet, unul dintre autorii studiului.