Din cuprinsul articolului
Părintele Pimen Vlad este preaiubit de credincioșii de pretutindeni. Acesta și-a dedicat viața lui Dumnezeu în Muntele Athos și mereu are o vorbă caldă de alinare pentru sufletele celor aflați la încercare. Cu toate acestea, părintele ascunde o boală grea ce o duce pe picioare cu mult curaj.
‘Întâlnesc multe persoane. Am și obiceiul să îi îmbrățișez pe toți. Și plâng toți… adică eu fac aceste lucruri cu toată inima. Cineva a izbucnit în plâns și când am venit aici: Mi-a spus Părinte, știi cât aveam nevoie de îmbrățișarea aia, am simțit că a fost din toată inima! Atunci când iei în brațe pe cineva să simtă că îl iei cu toată inima! Omul acela, deodată, va simți că s-a eliberat, cuiva îi pasă de el și, atunci, intervine Dumnezeu.’, a spus părintele Pimen Vlad.
‘Deci, tot ce facem să treacă prin inimă. De asta, mai am probleme de sănătate și cu inima, destul de grave. Mi-a spus doctorul că voi cădea la un moment dat și s-a terminat.
Până să am probleme la coloană, aveam probleme mari cu inima. Acum au devenit mai mari cu coloana și am uitat de inimă, dar am dureri în fiecare zi la inimă.
Mi-au spus medicii că am ceva din naștre. Le-am spus că am muncit toată viața și inima a rezistat, însă acum nu mai face față. Am depus foarte mult efort în viața mea, am cărat materiale, am mers 50 de km pe jos. Am muncit mult în Athos, dar și înainte.
Uneori mă mai înțepa inima, dar ziceam că e de la reumatism, dar, apoi am înțeles ce este.’, a mai spus părintele Pimen Vlad în podcastul la Măruţă.
Celebrul călugăr din Muntele Athos a vorbit recent despre Postul Paștelui, dar și despre regulile pe care toți creștinii trebuie să le respecte în această perioadă.
„Fiecare om care zice că nu poate, se minte pe el însuși. De ce dacă te duci la doctor și-ți spune că trebuie să mănânci asta și asta poți? Deodată poți renunța la carne, dar până atunci nu poți. De asta eu zic: să nu vă dea Dumnezeu cât puteți duce, că ați încurcat-o.
S-a probat pe oameni, vedem în închisori, pe timpul comunismului, li se dădea o bucată de pâine, un colț de mălai, 3 zile fără mâncare și au trăit ani de zile, cât poate să ducă omul.
Dumnezeu îi dă foarte multă putere. Când e bătrân, duhovnicul îi dă voie să mănânce puțină brânză, lapte, dar când ești sănătos, nu ai motiv”, a explicat Părintele Pimen Vlad.
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…