Sari la conținut

Boala mortală care i-a chinuit pe faraoni, eradicată după 100 de ani

Egiptul a fost certificat ca fiind „liber de malarie” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) – o reuşită salutată de agenţia ONU pentru sănătate publică drept „cu adevărat istorică”.

„Malaria este la fel de veche ca însăşi civilizaţia egipteană, dar boala care i-a chinuit pe faraoni aparţine acum istoriei ţării”, a declarat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Boala ucide cel puţin 600 000 de persoane în fiecare an

Autorităţile egiptene au depus eforturi pentru a eradica boala infecţioasă mortală transmisă de ţânţari aproape 100 de ani. Certificarea este acordată atunci când o ţară dovedeşte că lanţul de transmitere este întrerupt pentru cel puţin trei ani consecutivi. Malaria ucide cel puţin 600 000 de persoane în fiecare an, aproape toate în Africa.

Într-un comunicat, OMS a lăudat „guvernul şi poporul egiptean” pentru eforturile de a „pune capăt unei boli care a fost prezentă în ţară din cele mai vechi timpuri”, relatează News.ro, care citează BBC.

Malaria poate determina oboseală severă și slăbiciune generală.
Sursa foto: PEXELS

Aceasta a precizat că Egiptul este a treia ţară certificată de OMS în regiunea Mediteranei de Est, după Emiratele Arabe Unite şi Maroc. La nivel mondial, 44 de ţări şi un teritoriu au atins această etapă.

Cu toate acestea, OMS a declarat că certificarea este doar „începutul unei noi etape”, îndemnând Egiptul să fie în alertă pentru a-şi păstra statutul de ţară fără malarie. Pentru a obţine certificarea OMS, o ţară trebuie să demonstreze capacitatea de a preveni restabilirea transmiterii.

Primele eforturi de eradicare a bolii au început în anii 1920

Agenţia ONU pentru sănătate publică a declarat că primele eforturi de a limita contactul dintre oameni şi ţânţari în Egipt au început în anii 1920, când a interzis cultivarea orezului şi culturile agricole în apropierea locuinţelor.

Malaria este cauzată de un parazit complex care se răspândeşte prin înţepături de ţânţari. Vaccinurile sunt acum utilizate în unele locuri, dar monitorizarea bolii şi evitarea înţepăturilor de ţânţari sunt cele mai eficiente metode de prevenire a malariei.

Simptomele malariei

Simptomele malariei pot varia în funcție de specia de Plasmodium și de starea generală de sănătate a persoanei infectate, dar pot include:

  1. Febra: Este un simptom comun al malariei. Febra poate fi intermitentă, adică apare și dispare la intervale regulate, sau continuă.
  2. Frison și transpirații: Aceste simptome pot însoți febra și pot fi severe.
  3. Dureri de cap și dureri musculare: Persoanele infectate cu malaria pot prezenta dureri de cap intense și dureri musculare.
  4. Oboseală și slăbiciune: Malaria poate determina oboseală severă și slăbiciune generală.
  5. Durere abdominală și greață: Pot apărea și simptome digestive, cum ar fi durerea abdominală și greața.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel