Din cuprinsul articolului
Prin excelență luna dedicată celebrării femeii, luna martie este dedicată la nivel mondial conștientizării endometriozei.
Endometrioza, cunoscută în popor și sub denumirea ”boala femeilor neiubite”, este o afecțiune cronică, ginecologică, ce se manifestă prin dezvoltarea țesutului endometrial care căptușește cavitatea uterină, în alte zone din afara uterului.
Cel mai frecvent, endometrioza este întâlnită în regiunea peritoneală, pe ovare, vezica urinară, intestine, dar și la nivelul septului recto-vaginal. În cazuri mai rare a fost semnalată prezența țesutului endometrial și pe diafragmă, organele interne, plămâni și chiar la nivelul creierului.
Se estimează că 1 din 10 femei aflate la vârsta reproductivă este afectată de endometrioză și până la 50% din femeile cu infertilitate sunt suspecte de această patologie.
“In prezent nu există o evidență clară asupra cifrelor endometriozei. Ne străduim să avem o statistică oficială în acest sens. Vorbim despre o prevalență a bolii de cca 10% raportată la populația generală. Ceea ce știm cu certitudine este că 50% dintre aceste femei suferă de infertilitate, de aceea devine de interes general studierea cauzelor, diagnosticarea corectă și la timp, tratamentul acestei patologii” ne explică Prof. Dr. Elvira Bratila, medic primar obstetrica-ginecologie, Sef Clinica Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie “Prof. dr. Panait Sarbu”, Membru fondator al Societatii de Endometrioza si Fertilitate Est-Europeana si Presedintele Societatii Romane de Uroginecologie.
Prin urmare, Societatea de Endometrioză si Infertilitate Est Europeană a deschis seria evenimentelor conștientizării acestei boli cu o conferință publică dedicată infertilității, din această cauză.
Sâmbătă a avut loc conferința la care au participat paciente, dar și speakeri invitați specialiști ginecologi de prestigiu: Acad. Prof. Dr. Bogdan Marinescu, Prof. Dr. Elvira Brătilă, Conf. Dr. Claudia Mehedințu, Asist. Univ. Dr. Andreea Velișcu, Infertilitatea în contextul endometriozei”, organizată de Asociația Eu și Endometrioza în parteneriat cu Societatea de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană.
Temele abordate au avut perspective diferite legate de noile abordări de investigare a leziunilor endometriozice, de soluțiile oferite cuplurilor infertile, posibilităților de investigare, tehnicilor de reproducere umană asistată sau conservarii fertilității, de pildă, prin tehnici de criogenare/“social freezing”.
Au fost punctate posibilitățile de tratament, cu accent pe cele chirurgicale, punctând beneficiile chirurgiei realizate minim invaziv, în special beneficiile aduse de robotul Da Vinci, soluție chirurgicală de ultimă generație.
Beneficiile pacientelor în urma intervenției chirurgicale robotice constau în: recuperare rapidă, durere postoperatorie scăzută, necesitate scăzută de medicație antialgică postoperator, cantitate scăzută de sânge pierdut, traumă scăzută asupra peretelui abdominal, mai puține cicatrici, rată scăzută de complicații, timp de spitalizare redus și reintegrarea rapidă în activitatea socială.
Prof. Elvira Brătilă subliniază faptul că mai presus de “tehnică”, apare necesitatea abordării personalizate și multidisciplinare a patologiei, care să îmbine expertiza ginecologului, chirurgului generalist, medicului imagist, specialistului in infertilitate.
Endometrioza afectează capacitatea socială, puterea de muncă, calitatea vietii pe toate liniile, familial și social. Este o boală ce invalidează femeia pre-menstrual, in timpul menstruatiei sau tot timpul. De aceea, perspectiva psihologică a bolii a completat “tabloul”, pacientele prezente la conferință invocând experiențe personale dramatice, revelând conceptul de “epidemie tăcută”, dar de fapt, foarte “gălăgioasă” prin prisma simptomatologiei și urmărilor complexe la nivel familial și social.
Necunoscandu-se cauza, nu se poate vorbi despre prevenție. “Obiectivul principal este de a găsi mijloace de diagnostic precoce. În momentul de față, singurul diagnostic cert se obține în urma intervenției chirurgicale, care evidențiază natura și întinderea leziunilor specifice bolii. Un alt obiectiv important, pentru femeia aflată la vârstă fertilă, este obținerea unei sarcini sau, după caz, prezervarea fertilității, dacă punem problema unei intervenții “radicale” subliniază Prof. Dr. Elvira Brătilă.
Societatea de Endometrioza si Infertilitate Est Europeană a fost înființată în anul 2017, datorită scăderii alarmante a fertilității și natalității, cu un impact atât medical cât și psihosocial și financiar major în societate. În plus, aproximativ 50% din pacientele infertile suferă și de endometrioză, de aici pornind și necesitatea studierii asociate a celor două patologii.
Informarea și implicarea activă a pacientelor este un alt element esențial în abordarea acestor patologii, ideea de a reuni membri săi punând accent asupra colaborării între echipa medicală și paciente. Societatea dorește elaborarea unui program de studiu fundamental privind patogenia, diagnosticul și tratamentul endometriozei, precum și cercetări privind domeniul infertilității și îmbunătațirii prognosticului sarcinii și a nou-născuților.
Cele două manifestări principale ale acestei boli cronice sunt reprezentate de: durerile pelvine cronice de intensitate variabilă și infertilitate. Mai mult de 70 % dintre pacientele diagnosticate cu endometrioză suferă una sau mai multe recidive în timpul vieții. Acest aspect are afectează bunăstarea fizică și psihică a pacientelor cu endometrioză. Toate aceste manifestări au un impact negativ asupra calității vieții.
EESEI va facilita schimbul de idei și informații între specialiștii în domeniu, în colaborare cu instituțiile de învățământ specializate, instituțiile publice, agenți economici sau organizații non-guvernamentale din țară și străinătate. Se dorește dezvoltarea de programe de popularizare a cunoștintelor necesare publicului larg pentru diminuarea factorilor de risc, îmbunătățirea tratamentului conservator și chirurgical, îmbunătățirea calității vieții bolnavilor cu endometrioză, dar și a mijloacelor de ameliorare a fertilității femeilor aflate în această etapă a vieții.
Este prima dată în România, când în luna dedicată conștientizării endometriozei la nivel mondial, pacienți și medici deopotrivă stau față în față, discutând despre endometrioză! Cu atât mai mult cu cât evenimentul este organizat de ONG-ul “Eu și Endometrioza”, în parteneriat cu Societatea de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…