Categories: Ştiri sănătate

Boala cu risc ridicat de deces în caz de infectare cu COVID-19

Un studiu publicat în revista medicală „The Lancet” prezintă noi concluzii ale cercetătorilor: persoanele care au diabet au risc crescut de complicații ce pot duce la deces, în cazul infecției cu covid-19.

Persoanele cu diabet sunt mai vulnerabile

”Vulnerabilitatea persoanelor cu diabet în timpul unei urgențe de sănătate publică a devenit evidentă prin riscul de cel puțin două ori mai crescut de a dezvolta forma severă a bolii sau chiar de deces după contractarea noului coronavirus”, se menționează în studiul mai sus amintit.

Potrivit statisticilor celor de la Universitatea Johns Hopkins, de la începutul pandemiei, aproape 1,3 milioane de persoane au murit în urma infecției cu COVID-19, iar numărul persoanelor ce suferă de diabit se ridică la 463 de milioane de adulți la nivel global, conform unei statistici din 2019.

Nu există suficiente date pentru a arăta dacă persoanele cu diabet sunt mai susceptibile de a lua COVID-19 decât populația generală.

Problema cu care se confruntă persoanele cu diabet este că sunt mai susceptibile să aibă complicații mai grave dacă se infectează, nu șanse mai mari de a lua virusul. De asemenea, cu cât cineva are mai multe probleme de sănătate asociate (de exemplu, diabet zaharat plus boli de inimă), cu atât crește riscul de a suferi acele complicații grave de COVID-19. Persoanele în vârstă sunt, de asemenea, expuse unui risc mai mare de complicații dacă primesc virusul.

Datele despre deces sunt alarmante

Un studiu Lancet Diabetes & Endocrinology însumând 61 de milioane de dosare medicale în Marea Britanie susține că 30% din decesele de Covid-19 au avut loc la persoanele cu diabet. După ce au luat în considerare factorii de risc potențial relevanți, cum ar fi statutul social, etnia și alte afecțiuni cronice, riscul de a muri din cauza Covid-19 a fost încă de aproape trei ori mai mare pentru persoanele cu diabet de tip 1 și aproape de două ori mai mare pentru tipul 2, comparativ cu cei fără diabet.

Datele de la Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor arată că mai mult de trei sferturi dintre persoanele care au murit din cauza Covid-19 au avut cel puțin o afecțiune preexistentă. În general, diabetul a fost observat ca o afecțiune de bază pentru aproximativ 4 din 10 pacienți. Dintre persoanele mai mici de 65 de ani care au murit din cauza infecției, aproximativ jumătate au avut diabet.

Juliana Chan, directorul Institutului de Diabet și Obezitate din Hong Kong, a declarat că pandemia s-a împletit și a expus alte două probleme pe scară largă: diabetul și disparitățile de ordin social ce nasc diverse probleme de sănătate.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

9 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: