Din cuprinsul articolului
Dacă ar fi trăit, Amza Pellea ar fi avut azi 93 de ani, proaspăt împliniți pe 7 aprilie. Din păcate, însă, marele actor s-a stins din viață în urmă cu 40 de ani, din cauza unui viciu care i-a scurtat viața.
A interpretat zeci de personaje de teatru și de film, dar rolurile pentru care a rămas în conștiința publicului român au fost cele ale domnitorului din Mihai Viteazul și Nea Mărin.
A fost unul dintre actorii români care au intrat în legendă, datorită vocației și carismei cinematografice deosebite, dar puţini sunt cei care ştiu că actorul s-a luptat toată viaţa cu un viciu la care nu a putut renunţa niciodată. Nici voința proprie, nici măcar presiunile familiei iubite, ale apropiaţilor sau ale doctorilor nu l-au putut ajuta să se lase de fumat.
Boala care l-a ucis pe Amza Pellea și viciul la care nu a putut renunța
Amza Pellea a murit la doar 52 de ani de cancer pulmonar, în ziua de 12 decembrie 1983. Actorul a murit din cauza unui cancer pulmonar galopant, cu care se lupta de ceva timp. Fiica acestuia, Oana Pellea, a vorbit despre ceea ce a rugat-o actorul de pe patul de moarte, dar și despre viciul care l-a dus pe artist la deces, fumatul.
Aceasta a recunoscut că tatăl ei era un fumător înrăit, iar înainte să își dea ultima suflare a rugat-o pe aceasta să renunțe și ea la fumat.
„Tata meu. Trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima data. Trăgea din țigară ca și cum știa ca viața e scurta și merita arsa și cheltuită…Trăgea din țigară pana la capăt, pana ardea toată…cum si-a ars superb viața. Când a murit, m-a rugat doua lucruri!
1. Sa am grija de mama. Și 2. Sa mă las de fumat.”, a scris Oana Pellea, pe Facebook, pentru a trage un semnal de alarmă asupra fumatului.
Actorul a refuzat să meargă în străinătate, pentru tratament. Parcă presimțindu-și sfârșitul, Amza Pellea a spus că vrea să moară acasă.
„Amza a adorat această ţară şi chiar a refuzat să plece, atunci când era bolnav, ca să se trateze la Paris. A zis că nu vrea să moară în afara ţării, că vrea să moară acasă. A iubit acest popor, considera că este cea mai frumoasă ţară din lume şi cred că avea dreptate.
Şi-ar fi dorit un viitor bun, un viitor cinstit, a crezut în steaua României, că într-o zi o să fie o ţară democratică, cu oameni frumoşi, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici. Da, a iubit România!“, a mărturisit Oana Pellea, fiica lui Amza.
Care era numele real al actorului
Amza Pellea s-a născut pe 7 aprilie 1931, la Băilești (Dolj). Pe tatăl actorului îl chema tot Amza, iar numele de familie era Pelea, cu un singur “l”.
La sugestia profesorului Mihai Popescu, la numele de scenă al actorului s-a mai adăugat un „l”.
„La părinții tatălui e cu un singur l. În buletin, numele tatei este AMZA PELEA. Al doilea l a fost adăugat la sfatul profesorului de la clasa actorie, Mihai Popescu! Iar tata a hotărât ca în cinstea profesorului său să aibă numele de scenă cu doi de l. Eu am preluat numele de scenă de la tata”, a explicat fiica actorului.