Sari la conținut

Boala care distruge articulațiile încet dar sigur

Una dintre cele mai întâlnite boli reumatice este artroza, o boală care nu poate fi vindecată dar care poate fi ținută sub control.

Elena Oceanu

Termenul de reumatism este folosit ca să descrie dureri şi probleme la încheieturi, oase şi muşchi. Reumatismul nu este o boală în sine, ci o denumire generală care arată că ceva nu este în regulă. Există peste 200 de boli reumatice (numite şi afecţiuni musculo-scheletice sau articulare), care afectează numai în Europa peste 100 milioane de persoane. Unele sunt rare, dar altele – ca de exemplu artroza, sunt foarte des întâlnite.

Obezitatea și sedentarismul, dușmanii articulațiilor

”Cea mai fecventă boală reumatologică este artroza care apare odată cu înaintarea în vârstă, iar tendința este de îmbătrânire a populației. Diferența dintre artroza și artrită, pentru că se face această confuzie, e că artroza este o suferință degenerativă în care apar modificări la nivelul carilajului, acesta se dehidratează, se distruge progresiv, iar artrita este o boală inflamatorie”, a explicat dr. Daniela Opriș Belinski, medic primar reumatolog, în cadrul unuia dintre interviurile LiveDoc.

Cauzele artrozei au fost mult discutate, dar este unanim recunoscut că încărcarea articulaţiei – purtarea de greutăţi, obezitatea, muncile care implică mişcări stereotipe pe o articulaţie sau pe coloana vertebrală, traumatismele, accelerează apariția bolii şi o favorizează. Alte cauze sunt ereditatea (defecte ale genei care determină sinteza colagenului tip II), boli endocrine, tulburări de metabolism (guta).

”Obezitatea degradează articulațiile pentru că noi am fost construiți pentru o greutate anume și când cineva are 20 sau mai multe kilograme în plus, e ca și cum s-ar trezi dimineața și ar lua un sac în brațe pe care l-ar purta toată ziua”, a atras atenția medicul reumatolog.

Sedentarismul poate duce, de asemnea, la apariția artrozei pentru că poate duce la atrofii musculare, iar mușchii din jurul articulației au rol protectiv. Și deși e de preferat să facem mișcare, trebuie să avem grijă să nu practicăm sporturi care solicită foarte tare articulațiile și să avem grijă să executăm corect mișcările. ”Am avut un pacient care lucra la CFR și avea obiceiul să sară din vagon pe același genunchi și făcea asta de foarte multe ori pe zi, așa că a ajuns să facă artroză la genunchiul respectiv”, a completat dr. Daniela Opriș.

Nu ne trage curentul

Frica românilor de curent și de apă rece nu e însă justificată. Medicul ne asigură că nu facem artroză dacă stăm în curent, nici dacă ținem mâinile în apă rece. În cel mai rău caz, pot apărea dureri din cauza contracturii musculare la contactul cu aerul rece.

Un alt factor de risc este îmbătrânirea, așa că boala e întâlnită cel mai des după vârsta de 50 de ani, însă sunt și cazuri în care poate apărea mai devreme.

Cele trei simptome majore ale artrozei sunt durerea, umflarea și pierderea mobilității articulației. În cazul femeilor, afecțiunea se dezvoltă mai frecvent la nivelul articulațiilor mâinilor, în cel al bărbaților, la nivelul șoldurilor, iar când vorbim de afectarea coloanei vertebrale, e la fel de des întâlnită la ambele sexe.

Vindecarea însemnă schimbarea articulației

Evoluția artrozei poate fi încetinită sau stopată, astfel încât cu cât ne adresăm cât mai repede unui medic , cu atât vom avea beneficii mai mari. Tratamentul este indicat să fie urmat doar la sfatul medicului, pentru că medicamentele contra durerilor pot avea efecte adverse grave.

”Din păcate, când vorbim de vindecarea în artroză, vorbim de înlocuirea articulației cu o proteză, dar aceasta trebuie să fie una din ultimele soluții. Până atunci, simptomele pot fi controlate cu medicamente. Atenție! Nu luați medicamente pentru dureri decât la sfatul medicului. Chiar dacă vedeți o reclamă la televizor la un produs care promite să vă scape de orice fel de durere. Mai întâi de toate trebuie mers la medic pentru un diagnostic corect, abia apoi luăm tratament”, a completat reumatologul.

Prevenția artrozei se face în principal prin: scăderea în greutate, evitarea ridicării de greutăți mari, evitarea microtraumatismelor pe articulații – statul în genunchi în cursul diverselor activități, săriturile, etc., dar și prin creșterea masei musculare din jurul articulațiilor prin kinetoterapie, exerciții aerobice, mers pe jos, mai recomandă specialiștii.

Artoza este una din bolile sensibile la schimbarea de temperatură însă nu în cazul tuturor. ”Meteosensibilitatea nu e explicată în nicio carte de medicină, dar există. Sunt persoane, în general femei, care înainte cu 2-3 zile înainte să se schimbe vremea spun că au dureri”, a adăugat dr. Opriș.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel