Sari la conținut

Boala bizară care o face să arate mai bătrână cu 40 de ani

O chinezoaică în vârstă de 28 de ani, care suferă de o boală de piele ce o face să pară mai bătrână cu 40 de ani, se va supune unui tratament de chirurgie estetică în încercarea de a-și reda tinerețea.

Viața lui Hu Juan s-a schimbat radical după ce a născut primul copil la vârsta de 17 ani, iar pielea gâtului și a feței au început să fie afectate de o boală rară numită de medici ‘Cutis Laxa’ — o alterare gravă a epidermei care o face să arate de cel puțin 60 de ani.

Este un caz unic în China și unul din cele zece consemnate în întreaga lume. În ultimii zece ani, Hu a evitat să mai iasă din casă și să se mai privească în oglindă, deși are sprijinul soțului său. Tânăra, mamă a doi copii cărora pare a le fi mai degrabă bunică, suferă de depresie și a încercat de câteva ori să-și curme viața.

O echipă de chirurgi și un psiholog din Shanghai, impresionați de acest caz, s-au pus la dispoziția femeii, deși sunt sceptici în privința rezultatelor viitoarei operații.

Pentru această boala nu există încă un tratament, dar Hu a acceptat să se supună intervenției pentru a-și recăpăta aspectul tânăr.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel