Boala Basedow – Graves, numită de multe ori doar boala Graves, este o afecțiune autoimună a sistemului endocrin. Practic, sistemul imun secretă anticorpi care stimulează tiroida, care la rândul său produce cantități mari și nejustificate de hormoni tiroidieni.
În aceste condiții apare hipertiroidia care este caracterizată prin stare de agitație, palpitații, nervozitate, schimbări dese de dispoziție, scădere bruscă în greutate. Dar principalul semn după care poate să fie caracterizat boala este exoftamlia, în limbaj popular numită – ochi bulbucați.
În aceste condiții apare hipertiroidia care este caracterizată prin stare de agitație, palpitații, nervozitate, schimbări dese de dispoziție, scădere bruscă în greutate, tulburări de somn. Dar principalul semn după care poate să fie caracterizat boala este oftalmopatia Graves, aceasta este prezentă la peste 40% dintre pacienți. Aceasta apare din cauza faptului ca sistemul imunitar afectează mușchii și țesuturile din jurul ochilor. Astfel, apare efectul de ochi “bulbucați”. De asemenea, pacientul are sensibilitate la lumină, vedere dublă și are o senzație de nisip în ochi.
Datele statistice arată că această boală afectează de regulă femeile tinere, sub 40 de ani. Boala poate să aibă diverse grade de severitate, cu exoftalmia abia sesizabilă, cu o creştere modestă a volumului tiroidian sau cu semne abia schiţate de hipertiroidie.
Iată care sunt principalele simptome ale bolii Basedow – Graves:
- puls accelerat,
- transpirații abundente,
- diaree,
- dureri de cap,
- vărsături,
- tremuratul mâinilor,
- intoleranță la căldură,
- scădere în greutate care este asociată cu apetit crescut,
- mărirea gușei pentru că are loc o creștere în volum a glandei tiroide,
- dereglări ale ciclului menstrual,
- oboseală accentuată,
- pierderea libidoului,
- oftalmopatie tiroidiană,
- aritmii cardiace,
- slăbiciune musculară.
În ce constă tratamentul:
Boala nu se vindecă, cel puțin nu în prezent. Tratamentul are rolul de a ține sub control funcția glandei tiroide și se dorește ameliorarea simptomelor.
Pacientului i se vor prescrie medicamente antitiroidiene. Este posibil să i se prescrie de medicul specialist și beta-blocante deoarece acestea au rolul de a ameliora sau chiar estompa simptomele de aritmie, palpitații, transpirații, slăbiciune musculară.
Terapia cu iod radioactiv este una dintre principalele metode de tratament. Iodul radioactiv ajunge la tiroidă și distruge celulele hiperactive, așa se explică de ce glanda tiroidă scade în greutate și simptomele dispar treptat. Din păcate însă, ele pot reveni peste 2-3 ani.
În ultima instanță, medicul poate lua și decizia de a opera o parte din glanda tiroidă.