Primele semne ale bolii Alzheimer. Majoritatea oamenilor nu le observă sau nu le dau importanță

Din cuprinsul articolului

Boala Alzheimer simptome. Această boală a uitării este, de multe ori, considerată în mod greșit o afecțiune specifică vârstnicilor. Însă maladia Alzheimer nu mai este doar o boală a bătrâneţii, vârsta de debut a bolii cu evoluţie lentă coboară sub 60 de ani, sub 50 de ani.

Sunt şi cazuri de 40 şi ceva de ani şi nu este vorba doar de demenţa Alzheimer, de exemplu sunt demenţe considerate până acum rare, dar despre care nu se vorbea pentru că nu existau până acum informaţii mai precise privind etiopatogenia. Dar acum este posibil de evaluat prin biomarkeri specializaţi. Este vorba despre demenţele frontale, fronto-temporale, care seamană ca simptomatologie, dar sunt altceva. Şi care au debut precoce în jurul vârstei de 40 de ani.

Boala Alzheimer simptome

1.Schimbări de memorie care perturbă activitatea de zi cu zi. Pacienţii cu Alzheimer au obiceiul de a muta lucrurile ce le aparţin în locuri mai puţin obişnuite, cum ar fi mutarea periuţei de dinţi într-un compartiment al frigiderului.

2.Provocări întâmpinate în planificarea şi rezolvarea unor activităţi

3.Dificultăţi în realizarea sarcinilor specifice locului de muncă sau de la domiciliu

4.Confuzie privind ora zilei şi locul unde se află

5.Incapacitatea de a înţelege imagini

6.Probleme de vorbire şi de scriere. Pacienţii ajung să uite cuvinte de bază, devenind foarte greu de înţeles.

7.A încurca lucrurile şi a pierde capacitea de reface un drum deja parcurs

8.Dezorientare şi o judecată slabă. Pacienţii pot să se rătăcească în chiar împrejurimile casei unde locuiesc sau au probleme cu îndeplinirea unor sarcini obişnuite, cum ar fi pregătirea unei mese.

9.Renunţarea la locul de muncă şi retragerea din activităţi sociale

10.Schimbarea stării de spirit şi a personalităţii. Persoanele care suferă de boala Alzheimer ajung să nu mai găsească plăcere în lucrurile care înainte le confereau bucurie, îşi pierd încrederea în apropiaţi şi pot să devină furioşi sau supăraţi fără motiv.

 

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

26 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

36 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

56 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: