Ce înseamnă boala Alzheimer? Poate fi demența prevenită, există factori de risc, se moștenește? Medicii clarifică de Ziua Mondială Alzheimer

Boala Alzheimer (BA) afectează tot mai multe persoane, în România numărul lor este estimat la 300.000 de persoane. Iar când vorbim despre ‘persoana cu boală Alzheimer’ ne gândim la toți cei din jurul lor, care duc povara.

Ziua Mondială Alzheimer 2020. „Hai să vorbim despre demență!”

Luna septembrie marchează Ziua Mondială Alzheimer, 21 septembrie, zi dedicată creșterii gradului de conștientizare a acestei afecțiuni, de a recunoaște impactul ei, dar și de a acționa în sprijinul celor afectați. Stigma este persistentă în jurul acestei afecțiuni și de aceea trebuie să continuăm să vorbim despre demență și în timpul # COVID19.

Pe 21 septembrie este celebrată la nivel global Ziua Mondială Alzheimer, iar anul acesta este necesar mai mult ca oricând ajutorul pentru a continua să conștientizăm această maladie. Prin campania intitulată „Hai să vorbim despre demență!” Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN Romania) își dorește creșterea gradului de conștientizare cu privire la grupul care este cel mai susceptibil să se confrunte cu simptomele severe ale COVID-19, precum și cu izolarea socială. Prin intermediul campaniei se dorește atenuarea fricii celor afectați și a stigmei asociate, dar și încurajarea oamenilor să caute informații, sprijin și sfaturi – lucru extrem de necesar în timpul pandemiei globale COVID-19.

“Anul acesta trăim circumstanțe fără precedent datorate COVID-19. Dacă nu le spunem oamenilor că demența este o boală și că există lucruri pe care le putem face pentru a reduce riscul de a o avea, atunci nu vom reuși niciodată să schimbăm percepția și stigma asupra ei. Mijloacele de comunicare online ne-au deschis calea de a sta de vorbă cu persoane interesate de acest subiect la nivel national, iar webinarul de astăzi de la ora 18 de pe pagina de Facebook a asociației este un exemplu în acest sens.”, declară Cristina Vlădău, vicepreședinte APAN Romania.

Boala Alzheimer (BA) afectează tot mai multe persoane, în România numărul lor este estimat la 300.000 de persoane. Iar când vorbim despre ‘persoana cu boală Alzheimer’ ne gândim la toți cei din jurul lor, care duc povara, membri ai familiei, prieteni, vecini, membri ai comunității, îngrijitori etc. iar numărul lor este cu mult mai mare.

Ce înseamnă boala Alzheimer?

Ne spune dr Daciana Toma, medic de familie: “Dincolo de semnificația medicală, științifică, pentru mulți este o mare rușine, o mare pedeapsă care ‘a căzut’ pe capul persoanei și a familiei. Dar nu este așa! Boala Alzheimer este o afecțiune cronică evolutivă, la fel ca hipertensiunea sau diabetul, dar în care persoana are nevoie de un alt fel de îngrijire, un alt fel de atenție. Și poate chiar mai multă iubire decât în alte situații. Pentru că da, în cazul persoanelor cu BA chiar trebuie să facem dovada iubirii pe care le o purtăm, să depășim etapa pur declarativă. Să îi iubim ‘la bine și la greu, cu bune și cu mai puțin bune’.

Ca la orice altă boală este important să fie recunoscută la timp, și pentru asta cei apropiați și medicul de familie au rolul de bază. Recunoscută de timpuriu evoluția bolii poate fi încetinită. Și asta este fantastic. Este păcat să te gândești că cineva drag ție s-ar putea să aibă boala, dar să îți fie rușine să recunoști și să încerci „să ascunzi sub preș”.

Există riscul să o moștenești? Se poate preveni? Iată întrebări la care știința încă nu are un răspuns ferm. Ceea ce este sigur este faptul că un stil de viață sănătos, în care ne îngrijim trupul, mintea și sufletul poate să facă minuni. Nu este niciodată prea târziu să adoptăm un stil de viață sănătos. Iar să ne ținem mintea activă, cu folos, este o metodă care pare că scade riscul de BA sau măcar scade riscul de a se declanșa boala la vârste tinere.

Pentru mine, BA înseamnă dovada iubirii față de cel aflat în această situație.”

Există factori de risc sau o prevenție pentru boala Alzheimer?

Dr. Liana Borza, medic psihiatru în cadrul Clinicii Memoriei ne spune: “Surse consacrate, precum Alzheimerʾs Society din Marea Britanie, The Lancet Commission on Dementia Prevention, Intervention and Care, Alzheimerʾs Association și National Institute on Aging din SUA, atrag atentia asupra importantei preventiei bolii Alzheimer la vârsta mijlocie, oferind informații de ultimă oră despre factorii de risc care stau la baza acestei afecțiuni.

Totodată, studii recente realizate de către instituții internaționale prestigioase, cum ar fi The Finnish Geriatric Intervention Study to Prevent Cognitive Impairment and Disability (FINGER) coordonat de National Institute of Health and Welfare, Helsinki din Finlanda în colaborare cu Karolinska Institutet din Suedia, prezintă rezultate încurajatoare care arată că există, din fericire, factori de risc care pot fi modificati prin intervenții de promovare a unui stil de viață sănătos.

Toate aceste surse fac referire la factori de risc precum lipsa activității fizice și intelectuale, deprivarea de somn, suprasolicitarea, stresul, depresia, obezitatea, hipercolesterolemia, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, traumatismele cranio-cerebrale, fumatul, consumul excesiv de alcool, dar Dr Doug Brown, directorul de cercetare și dezvoltare al Alzheimerʾs Society din Marea Britanie afirmă că adevărata provocare o reprezintă educația precară și izolarea socială. Mai mult, rezultatele obtinute de catre Professor Barry Reisberg de la New York University School of Medicine sugerează că depistarea cazurilor în etape preclinice precum ‘Subjective Cognitive Impairment’ sau ‘Mild Cognitive Impairment’ poate face diferența.”

Obiective campanie ‘Hai să vorbim despre demență’: În timpul pandemiei COVID-19, este important ca oamenii să continue să vorbească despre demență.

  • A vorbi despre demență ajută la combaterea stigmatizării și încurajează oamenii să găsească mai multe informații, sfaturi și să caute ajutor
  • Persoanele care trăiesc cu demență și îngrijitorii lor au un dreptul la demnitate, respect și incluziune, la diagnostic, îngrijire și tratament
  • Guvernul poate reduce impactul uman și economic al demenței prin dezvoltarea unui plan de acțiuni până în 2025 ca răspuns la acțiunea globală a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu privire la sănătatea publică în cazul demenței.

Mesaje cheie COVID-19 și demență, transmise prin intermediul Alzheimer’s Disease International:

1.Pandemia COVID-19 a evidențiat lipsa de pregătire a sistemelor de sănătate la nivel global pentru a oferi servicii de rutină și sprijin pentru persoanele care trăiesc cu afecțiuni cronice, și în mod deosebit demența.

2.În timpul perioadei de restricții, este esențial ca persoanele în vârstă, în special cele care trăiesc cu demență, să nu fie excluse social.

3.În timpul pandemiei COVID-19, este imperativ ca oamenii să vorbească în continuare despre demență, căutând informații, sfaturi și sprijin.

4.Nu așteptați încetarea restricțiilor pentru a vorbi cu medicul despre simptome de demență. (Există multe servicii online disponibile)

5.În timpul COVID-19 folosiți linii de asistență, rețele sociale și evenimente online pentru a fi la curent cu sfaturi și informații despre asistență.

 Stigma

1.În această zi/lună mondială Alzheimer, vă invităm să vorbiți despre demență. Trebuie să abordăm stigma care există la nivel național.

2.Ziua Mondială Alzheimer este o oportunitate de a aborda frica și stigma din jurul demenței peste tot.

3.Lipsa cunoștințelor despre demență duce la presupuneri inexacte cu privire la efectele sale asupra persoanei și familiei acesteia și stereotipuri negative despre modul în care se va comporta o persoană cu demență.

4.A sta de vorbă despre despre demență duce la o mai bună identificare a nevoilor, prioritizare și planificare, dar și la acțiuni concrete de a solicita acces la servicii și suport pentru a îmbunătăți viața persoanelor care trăiesc cu demență și a îngrijitorilor și familiilor acestora.

5.Stigmatizarea și atitudinile negative din jurul demenței persistă nu numai în România, ci în fiecare țară din lume.

Statistici

1.Există peste 50 de milioane de oameni din întreaga lume care trăiesc cu demență. În România este estimat un număr de 300.000 persoane afectate de demență.

2.O persoană din lume dezvoltă demență la fiecare 3 secunde.

3.Se estimează că numărul persoanelor care suferă de demență se va tripla la nivel mondial, ajungând la 152 milioane până în 2050.

4.Aproape 80% din publicul larg este îngrijorat de dezvoltarea demenței la un moment dat și 1 din 4 persoane consideră că nu putem face nimic pentru a preveni demența.

5.35% dintre îngrijitorii din întreaga lume au spus că au ascuns diagnosticul de demență al unui membru al familiei.

6.Peste 50% dintre îngrijitori la nivel global spun că sănătatea lor a suferit ca urmare a responsabilităților lor de îngrijire.

7.Aproape 62% dintre furnizorii de asistență medicală din întreaga lume consideră că demența face parte din îmbătrânirea normală.

Pentru alte detalii puteți contacta:

 Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative

www.afectiuni-neurodegenerative.ro

www.facebook.com/APANRomania

Recent Posts

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

2 minute ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

31 de minute ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

31 de minute ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

42 de minute ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

o oră ago

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

2 ore ago

Citeste si: