Categories: Ştiri sănătate

Blocaj total în privința examenului de rezidențiat. Ce spune Sorina Pintea

Guvernul a anunța că susținerea examenului de rezidențiat a fost programat să se susțină pe data de 8 decembrie. In ciuda acestui fapt, Ministrul Sănătații, intervievată telefonic în dezbaterea, realizată de Medika TV,  care i-a avut ca invitați pe: dr. Radu Țincu, medic primar ATI, Ioan Alexandru Mirea, purtător de cuvânt al Federeației Asociaților Studenților la Medicină din România, absolvent de Medicină și candidat la rezidențiat și Andrei Voicu, absolvent de Medicină și candidat la Rezidențiat, a anunțat că această dată nu este una certă.

Sorina Pintea a declarat că la următorul examen de rezidențiat se ia în calcul schimbarea structurii examenului și se va pune mai mult accent pe verificarea practică.

”Principalul motiv pentru care am amânat acest rezidențiat a fost acela de a asigura un concurs absolut corect și echitabil pentru toată lumea. Au fost diverse păreri în sensul de a forța anumite ordine, păreri pe care nu le-am luat însă în considerare. Nu am vrut să vulnerabilizez în niciun fel acest examen, foarte important de altfel pentru acești absolvenți,” a precizat Ministrul Sănătății, pentru Medika TV.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

17 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

46 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: