Viața bate orice film pentru o bihoreancă, mamă a trei fetițe, toate diagnosticate cu diverse forme de autism.
Tripletele Laura, Cristina şi Cornelia sunt condamnate la sălbăticiune, iar mama se chinuie singură să le țină pe linia de plutire. A rămas gravidă când nu împlinise 21 de ani. . „N-am plănuit nimic, dar ne-am bucurat că vom avea un copil. M-am speriat puţin când am aflat că vor fi trei, dar am zis că asta este”, a povestit tânăra pentru jurnaliștii de la Bihoreanul.
Dintre toate cele trei fete, una singură, Laura, părea sănătoasă. Cornelia suferise în timpul naşterii o luxaţie la şold, motiv pentru care a trebuit ca până la vârsta de 5 luni să stea imobilizată în ghips, iar Cristina a fost diagnosticată încă de atunci cu parapareză spastică, un fel de înţepenire care i-a imobilizat picioarele. Chiar şi acum, la 7 ani, după nenumărate şedinţe de kinetoterapie, mai mult se târăşte pe genunchi.
Un diagnostic pe viață
Vestea cu adevărat cutremurătoare a venit când fetele au împlinit 2 ani. Mama văzuse că se dezvoltă greu, că nu vorbesc şi nu reacţionează la ceea ce le spunea ea, dar s-a gândit că totul o fi din cauza naşterii dificile. „La un control neurologic, medicul mi-a spus că toate trei fetele au retard mintal grav, iar una, Laura, şi elemente de autism”, își amintește Zsuzsanna Morna, mama fetelor.
Cumplitul verdict avea să fie confirmat şi extins după o jumătate de an, când doctorii le-au diagnosticat pe toate trei cu autism.
Merg la o grădiniță specială
Cum gemenele trăiesc, fiecare, într-un soi de univers propriu, mamei i-a fost mereu greu să le liniştească atunci când aveau o supărare.
Până în urmă cu un an, i se întâmpla să nu închidă un ochi toată noaptea, fiindcă fetele ţipau şi refuzau să doarmă, aparent fără vreun motiv. La fel ca alţi copii autişti, şi ele se muşcă sau se lovesc, de bucurie sau de supărare, fără să pară că simt chiar şi durerea. „Astă-vară, Laura obişnuia să se tot dea cu capul de podea, dar am reuşit s-o dezvăţ. Câteodată se mai împing, că sunt geloase una pe cealaltă…”, povesteşte mama, „traducând” în felul ei comportamentul gemenelor.
Abia de puţină vreme crizele li s-au rărit, asta şi datorită faptului că fetele sunt îngrijite la o grădiniţă specială din Rogerius, unde învaţă într-o clasă la fel de specială, alături de alţi trei copii, dintre care încă doi cu autism. În fiecare dimineaţă ajung acolo, din celălalt capăt al oraşului, cu un microbuz anume alocat, şi stau la grădiniţă, unde au asigurate trei mese pe zi, până la ora 16, când drumul se repetă în sens invers.
Daca doriti sa ajutati, donati la numarul de telefon 0757.40.42.41
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…