Black Friday este mai degrabă o campanie de volum, NU una de reducere a prețurilor! Apar creșteri artificiale ale prețurilor de referință. Specialiștii au dezvăluit la ce trebuie să fim atenți de Blackfriday pentru a nu fi păcăliți
Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate publică, reprezentanţa în România a Organizației Europene a Consumatorilor, participă la Campania europeană de informare a consumatorilor „CUNOAȘTE-ȚI DREPTURILE. TREBUIE SĂ ȘTII CÂND AI DREPTATE.”
Campania se află la al doilea moment de comunicare dedicat cunoașterii drepturilor de consumator european care face achiziții online. Luna noiembrie este luna în care volumul vânzărilor generate de campaniile de reducere din cadrul evenimentului comercial Black Friday atinge 10% din totalul vânzărilor de bunuri realizate de-a lungul unui an. Campania #YourEUright promovează drepturile consumatorilor, în România, dar și în celelalte state membre ale UE. Inițiată de departamentul pentru justiție (DG JUST) al Comisiei Europene, aceasta se desfășoară simultan în zece țări din Uniunea Europeană și se adresează în special tinerei generații, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care are un interes ridicat pentru tehnologie și sunt utilizatori activi ai rețelelor de socializare.
15 noiembrie – Marea păcăleală?! Cum poți anunța reduceri de 80-90% din prețul de referință? Asta înseamnă că în cursul anului consumatorii au fost furați prin practicarea unor prețuri foarte mari, mult mai mari decât prețurile practicate pentru aceleași produse în țările dezvoltate! Propaganda plătită de marii jucători de pe această piață anunță un Black Friday cu vânzări de peste 300 milioane euro și peste 10 milioane de produse vândute! Unii comercianți promit numai produse de calitate! De unde produse de calitate, când durata de viață a produselor s-a redus la jumătate din cea care exista la începutul anului 2000! Black Friday este mai degrabă o campanie de volum, NU una de reducere a prețurilor!
Apar creșteri artificiale ale prețurilor de referință practicate în ultimele 30 de zile înainte de lansarea campaniei comerciale Black Friday! În România „există un comportament generalizat de nerespectare a normelor legale privind campaniile de reduceri de prețuri”, constatarea aparține Consiliului Concurenței care a realizat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor de intermediere prin platformele online din România. Responsabilă de această situație este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care nu verifică prețurile practicate de marii jucători de pe piața comerțului online cu cel puțin 30 de zile înainte de lansarea acestei campanii comerciale, verificări care trebuie continuate și în săptămâna în care se desfășoară campania comercială Black Friday, numai așa consumatorii pot fi siguri că reducerile sunt reale, potrivit apc-romania.ro
Decalogul consumatorului dependent de Black Friday
1.Nu cumpăra produse la care reducerile depășesc 30% din prețul practicat în urma cu 30 de zile! De ce? În cursul anului ai fost furat de acei comercianți prin practicarea unor adaosuri comerciale de tip alimentație publică!
2.Înainte de a face cumpărături online încearcă să afli cât mai multe lucruri despre acel comerciant! De ce? Există „comercianți” care nu-și au sediul în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene. După ce îți iau banii, nu-ți mai vezi produsul! O măsură de precauție este să cumperi online doar de la acei comercianți care acceptă să plătești la momentul livrării produsului!
3.Cumpără produse din magazinele clasice, în acest fel poți afla de la vânzător mai multe informații despre produsul care urmează să-l achiziționezi!
4.Dacă faci cumpărături online ai la dispoziție 14 zile calendaristice să renunți la acele produse fără a-ți justifica decizia luată! Atenție! Acest termen nu se aplică în cazul produselor achiziționate din magazinele clasice!
5.Dacă te-ai răzgândit în privința produselor achiziționate online și ai notificat comerciantul în acest sens, acesta trebuie ca în termen de 14 zile calendaristice, care încep să curgă din momentul notificării, să-ți ramburseze prețul plătit.
6.O comandă online se onorează de comerciant în termen de 30 de zile calendaristice! Atenție! Politica magazinului poate să prevadă termene mai scurte de livrare decât termenul legal! În caz de neonorare a comenzii în termenul legal sau în termenul promis de comerciant, mai mic decât termenul legal, comerciantul este obligat să-ți înapoieze banii în termen de 7 zile calendaristice!
7.Nu uita! Ai dreptul să deschizi coletul și să verifici dacă produsul este intact și corespunde comenzii tale! Nu accepta produse neconforme atât din punct de vedere al comenzii, cât și din punct de vedere al caracteristicilor de calitate definitorii pentru tipul de produs comandat.
8.Caută acele produse pentru care comerciantul acordă garanție comercială, care este mai mare decât garanția legală, în general, garanția legală este de 2 ani și nu are cum să fie mai mare decât durata de viață a produsului! Dacă după o anumită perioadă de utilizare, produsul achiziționat nu mai poate fi folosit, dar se află în perioada de garanție comercială/legală, ai dreptul la reparație fără costuri din partea ta, pe care trebuie să o facă comerciantul! Nu accepta scuze de genul “producătorul este de vină și acesta are responsabilitatea legală de repunere în funcțiune a produsului”! Comerciantul este obligat să-ți repare produsul în termen de 15 zile calendaristice! Produsul aflat în perioada de garanție poate fi înlocuit cu alt produs de același fel doar dacă nu poate fi reparat sau în situația în care nefolosirea acestuia din cauza defectului identificat depășește o perioadă de timp de 10% din perioada de garanție acordată de comerciant. Atenție! Ai dreptul să primești contravaloarea produsului achiziționat doar atunci când produsul nu poate fi reparat, respectiv înlocuit cu alt produs identic, numai în această ordine se aplică măsura rambursării prețului achiziționat.
9.Nu cumpăra produse de care nu ai nevoie, indiferent de reducerea oferită de comercianți! De ce? Dacă cumperi produse care nu-ți sunt necesare, riști să te dezechilibrezi din punct de vedere financiar!
10.Nu te lăsa amăgit de promisiunile comercianților! Reclamele mincinoase sunt peste tot! Învață să ai grijă de tine, Nu te lăsa în grija Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor!
„APC solicită marilor jucători de pe piața comerțului online să afișeze pe platforma proprie pentru fiecare produs comercializat, informații privind evoluția prețului de referință și al prețului practicat în ultimele 30 de zile. Suspiciunile cu privire la reducerile reale practicate de Black Friday se mențin atât timp cât nu va exista un instrument de verificare a veridicității acestora, care să permită vizualizarea istoricului de preț pentru fiecare produs din oferta comerciantului.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori.
Faza lunii pe 5 noiembrie 2024. Sfaturi importante: Pe 5 noiembrie 2024, Luna crește, a…
Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult…
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…
Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…
Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…