Este o realizare importantă pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, care a introdus, pentru prima dată, biopsiile broşice în Compartimentul de chirurgie toracică şi esofagiană. Aceste proceduri vor fi posibile datorită achiziţiei unui fibroscop şi a unui mediastinoscop, două aparate de ultimă generaţie, cu o valoare totală de aproape 100.000 de lei. Sumele necesare achiziţiei au fost donate de o companie, ceea ce subliniază importanţa parteneriatelor public-privat în sprijinul sistemului de sănătate. Aceste echipamente vor îmbunătăţi semnificativ diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor toracice, contribuind la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor.
Fibronhoscopul şi mediastinoscopul suplinesc nevoi importante ale compartimentului, prin lărgirea spectrului de investigaţii şi proceduri medicale pe care medicii le pot face în acest moment, în patologia oncologică toracică la nivelul spitalului sibian.
„Până în prezent, biopsiile bronşice nu s-au putut practica în spitalul nostru. Cazurile cu patologie complexă pentru care nu se poate efectua această procedură în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu vor putea fi investigate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în colaborare cu colegii de la Anestezie şi Terapie Intensivă. De asemenea, pentru situaţiile în care este indicată mediastinoscopia (biopsii adenopatii şi/sau tumori mediastinale), pacienţii vor putea beneficia de această metodă diagnostică în cadrul SCJU Sibiu. Mai este însă nevoie de achiziţionarea unui sternotom, pentru ca această procedură să fie efectuată în condiţii de siguranţă”, explică dr. Achim Lucian-David, medic primar Chirurgie Toracică, în cadrul SCJU Sibiu.
Sponsorizarea a fost acordată de compania o companie, prin intermediul Asociaţiei Împreună pentru Sănătate, aceasta din urmă facilitând achiziţionarea aparatelor.
„Mulţumim companiei Wenglor pentru acest ajutor esenţial în dezvoltarea serviciilor medicale pe care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu le oferă. Ne dorim să ajutăm constant şi să atragem cât mai multe investiţii, pentru ca fiecare pacient care trece pragul SCJU Sibiu să aibă parte de cele mai bune condiţii. Este un drum anevoios, dar fiecare ajutor ne ajută să facem paşi hotărâţi înainte!”, spune Cornel Benchea, preşedintele Asociaţiei Împreună pentru Sănătate.
Asociaţia Împreună pentru Sănătate a fost înfiinţată în anul 2021 şi are drept scop atragerea de fonduri băneşti şi bunuri materiale în vederea susţinerii activităţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, îmbunătăţirea şi facilitarea procesului de dezvoltare a serviciilor medicale acordate populaţiei.