Bill Gates crede ca mai sunt multe de facut pentru a tine sub control pandemia si ca efectele acesteia se vor face simtite mult timp de acum inainte.
Miliardarul american a publicat un mesaj interesant pe blogul sau, GatesNotes, in care analizeaza evolutia pandemiei, de la modul in care s-a raspandit virusul, pana la tratament si vaccin.
”Al Doilea Razboi Mondial a fost momentul definitoriu al generatiei parintilor mei. Niciunul din cei care trec prin pandemie nu o va uita vreodata. Si este imposibil sa exagerezi durerea pe care oamenii o simt acum si vor continua sa o simta in anii care vin”, spune Bill Gates.
Unul dintre cele mai interesante fragmente ale mesajului sau este, insa, cel in care patrunde in viata din a doua faza a pandemiei. Gates o descrie drept faza „de deschidere”, in care viata revine la un regim semi-normal. El se asteapta ca aceasta etapa sa inceapa in urmatoarele doua luni, scrie Fast Company.
Scolile sunt o prioritate, sportul nu
„Oamenii vor putea iesi, dar nu atat de des, si nu in locuri aglomerate. Vor fi restaurante cu un singur loc la fiecare masa si avioane in care locul din mijloc va fi liber. Scolile se redeschid, dar nu vei vedea stadioane cu 70.000 de locuri. Oamenii vor lucra si vor cheltui o parte din venituri, dar nu atat de mult ca inaintea pandemiei. Pe scurt, vor fi vremuri anormale, dar nu atat de anormale ca in prima faza”, a scris fondatorul companiei Microsoft.