Categories: Ştiri sănătate

Bilanțul oficial al infectărilor cu noul coronavirus în România, cu o zi înainte de marea relaxare. Cât a crescut numărul decedaților

Suntem cu o zi înainte de trecerea în starea de alertă, după ce ne-am aflat două luni izolați, în stare de urgență, cu ordonanțe militare.

Cum arată situația în România, înainte de marea relaxare? Iată bilanțul oficial, prezentat de Ministerul Sănătății, prin Grupul de Comunicare Strategică.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.303 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 233 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 14 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.247 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.053 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de persoane vindecate, evidențiate mai sus, se datorează ultimelor actualizări înregistrate la nivelul județului Suceava.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 250
2. Arad 688
3. Argeș 190
4. Bacău 414
5. Bihor 491
6. Bistrița-Năsăud 280
7. Botoșani 640
8. Brașov 597
9. Brăila 19
10. Buzău 97
11. Caraș-Severin 110
12. Călărași 67
13. Cluj 518
14. Constanța 253
15. Covasna 226
16. Dâmbovița 157
17. Dolj 153
18. Galați 522
19. Giurgiu 204
20. Gorj 89
21. Harghita 25
22. Hunedoara 595
23. Ialomița 312
24. Iași 341
25. Ilfov 393
26. Maramureș 80
27. Mehedinți 86
28. Mureș 638
29. Neamț 805
30. Olt 52
31. Prahova 79
32. Satu Mare 54
33. Sălaj 52
34. Sibiu 440
35. Suceava 3.370
36. Teleorman 109
37. Timiș 486
38. Tulcea 96
39. Vaslui 146
40. Vâlcea 27
41. Vrancea 475
42. Mun. București 1.574
43. 47
                                    TOTAL 16.247

 

Totodată, până acum, 1046 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 245 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 225 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.066 de  persoane. Alte 18.118 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 286.217 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 468 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.932 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 572  de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 112 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.000 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.880 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 449 în Germania, 83 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 102 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 33 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 13 mai 2020, au fost raportate 1.268.603 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Spania 228.030  (+594) 26.920 (+176)   140.823   (+1.843)
Regatul Unit 226.463 (+3.403) 32.692 (+627)       1.032     (+9)
Italia 221.216  (+1.402) 30.911 (+172)   112.541   (+3.502)
Franţa 140.227   (+708) 26.991 (+348)     58.786    (+888)
Germania 171.306   (+798)   7.634 (+101)   150.300   (+3.100)

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA  13 MAI 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*
4.223.047 (+85.854) 291.519 (+5.759) 1.551.911 (+58.250)

 

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 12 mai – 13 mai 2020

CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

25 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

55 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: