„Big Brother” salvator pentru pacienții cu transplant medular

Desk-ul asistentelor e superperformant. De altfel, toate aparatele medicale din Secția de transplant te fac să crezi că ai fost teleportat, în timp  și spațiu, într-o lume mult mai evoluată

Violeta Fotache

ONu în toate cazurile cu boli ale sângelui se impune transplantul medular, ne spune specialistul Alina Tănase. „Depinde foarte mult de tipul bolii. Acum, în 2015, noi când vorbim de un cancer, de o leucemie, un limfom, încadrăm în factori de risc foarte specifici, adică avem niște criterii, până la molecular, să știm cât de agresivă va fi acea boală. Și dacă diagnosticăm un factor de prognostic nefavorabil, știm de la început că acel pacient va avea nevoie de transplant. Pe de altă parte, dacă un caz de leucemie acută îl încadrez pe un prognostic bun, acela nu va avea nevoie de transplant medular, poate să se vindece cu tratamentul obișnuit cu citostatice. Deci am evoluat foarte mult ca diagnostic și ca metode terapeutice. Nu e cazul să spui că transplantul îi vindecă pe toți, fiindcă nu e corect. Transplantul te vindecă atunci când ai indicație corectă standardizată”, precizează medicul.
Ce vindecă procedura
– Deci cancerul de sânge se vindecă?
– Da, transplantul alogen cu celule de la donator este singura metodă terapeutică care vindecă anumite tipuri de cancer.
– Sunt multe?
– Sunt. Tot mai multe boli îndeplinesc criteriile pentru transplant medular.
– Cine pot fi donatorii?
– Dacă am scos transplantul autolog – în care recoltăm celule de la pacient -, putem avea donatori frați (și avem șanse 25% ca un frate să fie compatibil cu noi), dar cum familiile sunt din ce în ce mai mici… Dacă nu găsim frate compatibil, varianta doi este să căutăm în registru. Există o comisie, facem niște acte care sunt deja ordin de ministru al Sănătății și trimitem la registru niște formulare prin care cerem căutarea în registrele internaționale a unui posibil donator compatibil cu pacientul nostru. Registrul ține de Ministerul Sănătății, este pentru toată țara și caută în registrele internaționale pentru toate cele trei centre de transplant din România.
– Din România există persoane care vor să doneze celule stem?
– Da, avem și noi câteva mii de înscriși. Sunt voluntari. Noi facem campanii și încercăm să aducem cât mai mulți tineri. De fapt e o bază de date. Nu dai decât o eprubetă de sânge și dacă cineva, în lumea asta, găsește în baza de date că ești compatibil cu persoana care are nevoie de transplant, abia atunci te cheamă și te mai întreabă o dată dacă vrei sau nu, dacă te-ai îmbolnăvit etc. O luăm de la capăt cu consulturile și cu testele și dacă se confirmă că ești compatibil atunci ești rugat să donezi.
– Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a fi donator de celule stem hematopoietice?
– În principiu, trebuie să fii tânăr, sănătos și să vrei. Limita de vârstă de înscriere în registrul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice este de 45 de ani.

Banca de celule stem hematopoietice se află la parter

Banca de celule
stem hematopoietice
se află la parter

Acțiunea de căutare a donatorilor durează, uneori luni și chiar ani de zile, pentru că este foarte greu să găsești o persoană compatibilă cu tine. Adică să aibă exact aceleași 10 alele gene ca și pacientul, ne explică specialistul. „Noi căutăm sută la sută compatibilitate, căutăm pe cineva care să aibă aceleași 10 alele gene ca pacientul. Dacă nu găsim niciunul compatibil 10 din 10, căutam 9 din 10, dacă nu am găsit nici atunci, trecem la procedura de haplotransplant. Adică îmi asum și mai puțin de 9 din 10, dar complicațiile sunt foarte mari”, spune Alina Tănase.
Americanii au dezvoltat însă foarte mult procedura și imunosupresia, pentru persoanele cărora nu li s-au găsit donatori compatibili, cum ar fi populația afro-americană, pentru care nu există donatori în Registre. „Haplo înseamnă jumătate. Oricare dintre noi suntem compatibili cu părinții noștri și cu copiii noștri, fiindcă luăm o jumătate de la mamă și una de la tată. Copiilor noștri de dăm o jumătate”, explică dr Tănase pentru cititorii revistei „Doctorul zilei”.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: