Din cuprinsul articolului
Bianca Drăgușanu, ce se auto-intitulează „Regina operațiilor estetice”, și-a anunțat fanii că va ajunge din nou pe mâna mediclor în luna decembrie a acestui an și în luna ianuarie 2024. Dacă în decembrie este programată la o intervenție estetică la față, în ianuarie va lua pe toată lumea prin surprindere. Controversata blondă își micșorează bustul!
Bianca Drăgușanu a trecut de-a lungul timpului prin mai multe intervenții și operații estetice. Și-a operat nasul, și-a pus silicoane, a apelat la ajutorul medicului estetician și pentru a-i mări posteriorul, iar, la un moment dat, s-a zvonit că și-a scos câteva coaste pentru a avea o talie de invidiat.
Și la față și-a făcut mai multe intervenții estetice și nu are de gând să se oprească. În decembrie va merge din nou la medicul estetician pentru o nouă procedură, iar în ianuarie își va micșora sânii.
„Îmi vizitez doctorul meu care nu-mi face doar proceduri de injectare, ci îmi face operații estetice, pentru că eu sunt o regină a operațiilor estetice, că sunt asumată și recunosc.
În ianuarie voi face o micșorare de sâni, în momentul de față consider că au devenit incomozi. În luna decembrie voi face procedura de cat eyes, cu niște fire resorbabile, voi avea ochii și sprâncenele mai ridicate. Am de făcut și operație de blefaroplastie”, a spus ea într-n interviu pentru Spynews.
Vedeta este dependentă de operațiile estetice, având foarte multe în momentul de față. Fosta asistentă TV susține că nu se îngrașă pentru că este o persoană hiperactivă, care merge la sala de sport destul de des.
„Eu sunt dependentă de clinicile de înfrumusețare și de operațiile estetice, de botox, de acid hialuronic. Eu și când nu îmi fac ceva, tot mă gândesc să fac ceva. Eu și în pauzele mele când nu fac și deja au trecut vreo 2 ani sau 3, mi-am făcut doar botox.
E ceva superficial sau acid hialuronic, care la fel. Vânătaia nu este problemă, mă machiez, mă dau cu fond de ten, mă tencuiesc, e ok. A zis că bine, dar o să fiu vânătă și umflată.
După asta o să mă injectez cât vreau eu. Sunt addicted cu asta și nu am nicio problemă să o spun, pentru că eu urăsc femeile care ele se dau cu cremă de gălbenele și sunt naturale, se dau cu ardei iute pe buze ca să aibă buzele mai umflate.
Crema de gălbenele nu este genul meu și nici crema de ardei iute pentru că pișcă și nu face nimic”, a dezvăluit Bianca Drăgușanu într-un interviu pentru ciao.ro.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…