Sari la conținut

Beneficiile murăturilor asupra sănătății. Mihaela Bilic: „Priviți-le ca pe niște alimente vii”

beneficiile murăturilor pentru sănătate
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Mihaela Bilic despre beneficiile murăturilor pentru sănătate

Murăturile sunt printre cele mai apreciate garnituri, în special în sezonul rece, fie că vorbim despre castraveți, gogonele, morcovi, varză, gogoșari, pepeni, mere sau gutui. Legumele și fructele murate capătă un gust acrișor-sărat care se potrivește bine alături de fripturi, în burgeri sau sandvișuri.

Fermentarea reprezintă o modalitate eficientă de conservare a legumelor pentru perioade mai lungi de timp. Deși în prezent ne putem bucura de fructe și legume variate pe toată durata anului, murăturile ocupă în continuare un loc de cinste în gastronomie datorită gustului și beneficiilor pentru sănătate.

Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat care sunt beneficiile pe care ni le dau murăturile pe toată perioada rece, în care suntem mai expuși la deficitul de vitamine și minerale.

Mihaela Bilic: E timpul să puneți murături!

”E timpul să puneți murături! Dacă tot a venit anotimpul rece, haideți să vorbim despre murături – o variantă sănătoasă de a consuma legume și în timpul iernii. Murăturile fac parte din categoria alimentelor fermentate, conțin bacterii vii și au efect probiotic – completează și îmbogățesc microBIOTA intestinală de care depinde de imunitatea.

Un pic de biochimie: lacto-fermentația este o metodă de conservare în care alimentele se lasă la macerat cu sare într-o incintă închisă, fără aer. În prezența bacteriilor (mai ales lactobacili), glucidele din legume vor fermenta și se vor elibera gaz, enzime și acid lactic. Acesta din urmă acționează ca un conservant, scade pH-ul mediului și blochează multiplicarea microorganismelor responsabile de alterarea produsului.

Aciditatea acidului lactic va distruge bacteriile patogene și va produce fermenți lactici, adică bacterii benefice cu efect probiotic. Când concentrația de acid lactic atinge un anumit nivel, preparatul se echilibrează și fermentația se oprește de la sine după 2-3 săptămâni. Această metodă de conservare a alimentelor stă la baza obținerii de murături, produse lactate fermentate și brânzeturi”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Ce avantaje au produsele fermentate

”Alte metode de conservare, care presupun un tratament termic (fierbere sau congelare) riscă să modifice calitățile nutritive ale alimentelor. Spre deosebire de ele, lacto-fermentația permite păstrarea legumelor proaspete și chiar le face mai ușor de digerat- o parte din nutrienți sunt mai ușor de asimilat, iar conținutul de vitamine crește.

La greutate egală varza murată este de 2 ori mai bogată în vitamina C față de varză proaspătă, are mai puțin sulf iar fibrele sunt parțial înmuiate, fără risc de indigestie.

Castraveți, gogonele, conopidă, ceapă, morcovi, ridichi, sfeclă și chiar pepeni, mere sau gutui, toate legumele și fructele pot fi transformate în murături. Legumele lacto-fermentate sunt benefice pentru sănătate datorită enzimelor, vitaminelor și mineralelor care apar în mod natural în urma fermentației. Odată cu fermentația, în alimentul respectiv se dezvoltă un întreg ecosistem microbian (bacterii lactice și acide, drojdii etc.)- se poate ajunge de la 1 milion până la 1 miliard de microorganisme/ gram de legume fermentate.

Pe lângă produsele lactate acide și brânzeturi, murăturile sunt cea mai valoroasă sursă de fermenți vii (lactobacili și bifidobacterii) care întăresc sistemul imunitar. Produsele probiotice au avantajul că echilibrează flora intestinală, reduc inflamația și riscul de intoleranțe digestive, îmbunătățesc digestia și ameliorează sindromul de colon iritabil”, a mai scris nutriționistul.

beneficiile murăturilor pentru organism
Sursa foto: arhivă Doctorul Zilei

Murăturile, parte din tradițiile românești

”Parte integrantă din tradițiile culinare românești, murăturile sunt ușor de preparat și se păstrează timp îndelungat. Datorită concentrației mari de bacterii benefice pe care le conțin, priviți-le ca pe niște alimente vii, sunt probiotice bogate în vit. C, de consumat regulat.

Cu murături sănătatea are gust și e accesibilă oricui – aveți nevoie de legume, un borcan, apă și sare. Spor la treabă”, a concluzionat Mihaela Bilic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel