Sari la conținut

Beneficiile ghimbirului asupra întregului organism. Pentru ce afecțiuni este indicat?

antivirale naturale

Ghimbirul are numeroase beneficii asupra organsmului. Datorită proprietăților sale antioxidante și antibacteriene puternice, ghimbirul este unul dintre cele mai cunoscute remedii naturale. Acesta este eficient în tratarea multor afecțiuni și poate fi consumat sub formă de ceai, sau ca atare.

Beneficiile ghimbirului sunt recunoscute de sute de ani în medicina alternativă. Acesta este folosit pentru tratarea răcelii, gripei, durerilor și, de asemenea, pentru stimularea metabolismului, printre multe altele, scrie spectacola.ro.

Beneficiile ghimbirului asupra întregului organism

Remediu natural împotriva gripei și răcelii

Consumul de ghimbir, datorită proprietăților sale antibacteriene, poate reduce manifestările gripei și răcelii, iar datorită gingerolului din rădăcină, acesta poate contribui la diminuarea riscului de infecție din organism, după cum arată studiile. Este produsul care întărește sistemul imunitar și care susține organismul să lupte împotriva agenților patogeni precum viruși sau bacterii.

Stimulează metabolismul

Rolul ghimbirului în stimularea funcției digestive îl face un ingredient recomandat în dietele de slăbire. Acest beneficiu a fost confirmat și în urma mai multor studii derulate pe oameni și animale. Unul dintre acestea a arătat efectul benefic al consumului de ghimbir în cazul persoanelor supraponderale sau care suferă de obezitate.

Previne boala Alzheimer

Inflamațiile cronice și stresul oxidant sunt cauze principale ce duc la apariția bolii Alzheimer. Pentru că ghimbirul conține substanțe active antioxidante, consumat regulat, acesta poate îmbunătăți memoria și poate crește timpul de reacție al organismului.

Reduce inflamația

Rădăcina de ghimbir are proprietăți antiinflamatoare, iar pentru asta este recomandat consumul de ghimbir în cazul în care te confrunți cu dureri articulare, entorse, febră musculară sau luxații. Poate contribui la reducerea intensității durerilor, dar și la îmbunătățirea semnificativă a mobilității.

Menține sănătatea digestivă

Ghimbirul stimulează enzimele cu rol eficient în absorbția nutrienților și astfel previne apariția disconfortului digestiv manifestat prin balonare sau indigestie. Datorită proprietăților sale antiinflamatorii, ghimbirul este un adjuvant natural pentru relaxarea mușchilor stomacului și ajută la stimularea sistemului digestiv.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel