Sari la conținut

Belgia suspendă vaccinarea Covid cu acest vaccin, după moartea unei femei de 37 de ani

Vaccinare. Belgia a anunţat miercuri că suspendă vaccinarea Covid-19 cu serul celor de la Johnson&Johnson a persoanelor cu vârste de sub 41 de ani, după moartea unei femei de 37 de ani, potrivit Reuters.

”Conferinţa interministerială a decis să administreze temporar vaccinul Janssen populaţiei generale de la vârsta de 41 de ani, în aşteptarea unei analize mai detaliate a raportului beneficiu-risc de către EMA (Agenţia Europeană a Medicamentului)”, au afirmat ministrul Sănătăţii din Belgia şi şapte omologi regionali, într-un comunicat, informează News.ro.

Tromboză severă după vaccinare

EMA, autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană, a anunţat că analizează ”primul deces raportat”, al unei femei de 37 de ani din Belgia, care a suferit de un cheag de sânge cu trombocite scăzute, o afecţiune asociată anterior cu vaccinarea.

Agenţia a adăugat că a cerut companiei americane să efectueze o serie de studii suplimentare pentru a evalua o posibilă legătură între vaccin şi cazul rar de coagulare.

J&J a afirmat că siguranţa produselor sale este preocuparea sa cea mai importantă şi că EMA a lăsat la latitudinea statelor membre UE să decidă cu privire la utilizarea vaccinului, ţinând seama de cât de repede s-a răspândit virusul şi dacă sunt disponibile vaccinuri alternative.

”Întrucât pandemia globală continuă să devasteze comunităţile din întreaga lume, credem că un vaccin pentru Covid-19 uşor transportabil, cu o singură doză, cu protecţie demonstrată împotriva mai multor variante, poate ajuta la protejarea sănătăţii şi siguranţei oamenilor de pretutindeni”, a afirmat compania într-un comunicat.

Femeia a murit pe 21 mai, după ce a fost internată la spital cu tromboză severă şi deficit de trombocite, potrivit comunicatului ministerului belgian. Ea fost vaccinată prin angajatorul ei, în afara campaniei oficiale de vaccinare belgiene.

Danemarca a exclus J&J din programul de vaccinare

Belgia a administrat până în prezent aproximativ 40.000 de vaccinuri ale J&J, 80% dintre acestea unor persoane cu vârste de peste 45 de ani, se arată în comunicat.

EMA a arătat că în UE au fost administrate peste 1,34 milioane de doze ale vaccinului dezvoltat de J&J.

J&J a declarat, pe 20 aprilie, că va relua lansarea vaccinului Covid-19 în Europa, cu un avertisment pe etichetă, după ce a solicitat ţărilor, inclusiv Belgia, să întrerupă utilizarea acestuia pe fondul îngrijorărilor cu privire la posibilele legături între vaccin şi cazuri rare de formare a cheagurilor de sânge.

Potrivit companiei, că nu s-a stabilit o relaţie cauzală clară între vaccin şi cheaguri.

Luna trecută, EMA a găsit o posibilă legătură între vaccin şi problemele rare de coagulare a sângelui la adulţii care au fost vaccinaţi în Statele Unite, dar a susţinut beneficiile generale în raportul cu riscurile.

Vaccinul cu o singură doză al companiei Janssen este utilizat în principal în Belgia, pentru vaccinarea la domiciliu a persoanelor în vârstă şi a unui număr de grupuri vulnerabile, inclusiv persoanele fără adăpost şi migranţii fără acte.

Majoritatea ţărilor din UE utilizează vaccinul J&J, dar Danemarca l-a exclus din programul său de vaccinare, iar Italia şi-a limitat utilizarea la persoanele în vârstă.

Statele Unite au reluat utilizarea vaccinului în aprilie, după o pauză de 10 zile pentru a investiga legătura cu cheagurile de sânge extrem de rare, dar potenţial letale.

La începutul acestei luni, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a declarat că a găsit o ”asociere cauzală plauzibilă”, după identificarea a 28 de cazuri în rândul celor peste 8,7 milioane de persoane care au primit vaccinul J&J.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel