Categories: Ştiri sănătate

Trei bebeluși cu boli de inimă au fost duși cu avionul la operații în străinătate de Asociația ”Blondie.” Iată cum poți ajuta și tu la salvarea vieții copiilor

Trei bebeluși, operați pe inimă, în străinătate. Asociația “Blondie” a dus, luni, la tratament în străinătate, cu un avion închiriat, trei bebeluși cu vârsta între 13 zile și 6 luni, cu afecțiuni cardiace, pentru operații pe cord la Clinica San Donato din Milano.

Acesta este cel de-al douăzecilea zbor realizat de asociație în acest an. Cu cele 20 de zboruri în 2020 au fost transportați 28 de copii și trei adulți din și spre Italia, Germania, Elveția, Austria, Franța și Spania. 

Toți cei trei copii duși azi la Milano sunt în stare critică, intubați și ventilați mecanic și nu ar fi putut fi transportați altfel. Copiii sunt însoțiți de trei medici, între care dr. Cătălin Cârstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Marie Curie. La întoarcere va fi adus în țară un alt bebeluș, în vârstă de o lună și jumătate, care a fost deja operat la Milano, el fiind dus acolo tot de asociație, cu avionul, în urmă cu o lună. 

Bebeluși, operați pe inimă, în străinătate

Conform declarațiilor doctorului Cârstoveanu, de la începutul anului, 30 de nou-născuți au murit pe lista de așteptare a secției de terapie intensivă pe care o conduce. 

“Când am lansat asociația anul trecut nu am visat vreodată că vom ajunge în situația de a realiza zboruri medicale, zboruri care fac diferența între viață și moarte. În martie anul acesta, în timpul lock-down-ului, au ajuns la noi niște părinți disperați al căror copil urma să fie externat dintr-un spital din Italia și nu existau zboruri cu care să se întoarcă acasă. Am decis să ajutăm atunci și nu ne-am mai oprit. Costul total al curselor aeriene efectuate până în prezent este de circa 255.000 euro, cei mai mulți bani provenind din donații individuale. Săptămâna aceasta vom realiza trei astfel de zboruri și, chiar dacă nu știm acum cu ce o sa le plătim, nu ne dăm bătuți, la fel cum nici acești copii și părinți nu se lasă învinși de boală”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației „Blondie”. 

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociația “Blondie” a început să aducă acasă, cu avioane închiriate, copiii rămași blocați în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie. Primul zbor a fost în data de 27 martie, din Milano, iar ulterior asociația a dus cu avionul în străinătate copii care aveau nevoie de intervenții medicale urgente, ce nu puteau fi făcute în România. 

Despre Asociatia „Blondie”

Asociația “Blondie” s-a înființat în iunie 2019 pentru a oferi o șansă la viață copiilor bolnavi și singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond, abandonat în spitalul din Constanța. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformație cardiacă în care două artere mari erau inversate. Șansa lui la viață a fost un articol în ziarul “Ziua”, cu titlul “Micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj”. Atunci, Adelina Toncean, care mai târziu avea să fondeze asociația, a știut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament și timp de 11 ani el nu a trăit ca un copil bolnav. În 25 octombrie 2014 Blondie a murit la 13 ani și jumătate pentru că operația care trebuia sa ii salveze viața nu s-a făcut la timp.
Pentru copiii ca el, asociația a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante probleme ale copiilor cu afecțiuni grave abandonați în spitale:
1. Monitorizare prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a nou-născuților cu afecțiuni grave (Caravana Blondie)
2. Crearea unei soluții mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuților cu afecțiuni grave în risc de părăsire sau părăsiți de părinți (BlonTHE APP)
3. Crearea unui program de voluntariat în spital pentru copiii internați singuri (Și eu sunt Blondie)
4. Crearea unui centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecțiuni grave în risc social (Căsuța Blondie).

Pentru a-și continua misiunea, Asociația “Blondie” face apel la solidaritate și generozitate, donațiile fiind esențiale pentru a transporta în străinătate cât mai mulți copii ca să le salveze viața.
RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI
RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Mai multe detalii la https://www.asociatia-blondie.ro/

 

Recent Posts

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

27 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

56 de minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

o oră ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

2 ore ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

2 ore ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Citeste si: