Din cuprinsul articolului
Bebeluș înecat în timpul botezului. Un copilaș de doar șase săptămâni și-a pierdut viața din cauză că ar fi înghițit prea multă apă după ce a fost scunfudat în cristelniță, în timpul slujbei de botez.
Bebelușul a început să se simtă rău imediat ce a fost scos din cristelniță, potrivit declarațiilor părinților. Aceștia au apelat 112 când au văzut că cel mic nu își revine.
„Un copil de o lună și jumătate a fost găsit în stop cardio-respirator la biserică după botez. Acesta a fost resuscitat de echipajul SMURD. A ajuns în stare gravă pe secția ATI, intubat și ventilat mecanic”, a declarat duminică seara doctorul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.
Bebelușul a murit în această dimineață, la Spitalul Județean.
Polițiștii au deschis un dosar penal in rem și fac cercetări. Incidentul a avut loc la biserica „Sfinții Constantin și Elena”, iar protopopul Doru Budeanu a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”, potrivit Monitorul de Suceava.
Protopopul a declarat că a vorbit cu preotul care a oficiat botezul și acesta i-a spus că bebelușul a plâns atât în timpul botezului, cât și după ce a fost scos din apă, ceea ce ar însemna că semnele vitale ar fi fost bune.
„După câteva minute preotul a sesizat că s-a moleșit, a anunțat imediat la 112 și a venit un echipaj SMURD”, a afirmat protopopul Budeanu. Acesta a mai spus că încă nu a discutat cu familia, dar este în contact cu spitalul pentru a fi permanent la curent cu starea de sănătate a copilului.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…