Din cuprinsul articolului
Pentru a avea silueta dorită nu este suficient să fiţi atentă doar la ceea ce mâncaţi, ci şi la ceea ce beţi. Iată câteva băuturi care vă vor ajuta să ajungeţi la greutatea ideală, pentru că ard caloriile. Puteţi începe procesul de slăbire bând apă cu gheaţă, suc de fructe, lapte, cafea, ceai verde sau preparând delicioasele smoothie, licori care ard grăsimile din corp. Includeţi-le în planul dumneavoastră de dietă, folosind ingrediente proaspete, organice, pentru a vă asigura că îi oferiţi organismului toate vitaminele de care are nevoie.
Unul-două pahare pe zi
Puteţi scăpa de kilogramele în plus printr-o modalitate sănătoasă, care nu vă va priva organismul de vitaminele şi de mineralele de care are atâta nevoie pentru a funcţiona corect. În afară de faptul că veţi scăpa de toxine, aceste băuturi smoothie vă oferă o mulţime de nutrienţi ce vă vor păstra rata metabolismului ridicată, pentru a vă ajuta să ardeţi cât mai multe calorii.
Pentru a obţine rezultate optime şi a vă „sculpta” silueta, trebuie să beţi în fiecare zi unul-două pahare din aceste cocteiluri gustoase şi naturale pentru detoxificarea corpului şi pentru o slăbire sănătoasă. De asemenea, apa cu gheaţă, laptele, sucul de fructe sau ceaiul verde vă ajută să eliminaţi toxinele şi accelerează digestia.
Ananasul şi grepfrutul elimină apa din ţesuturi
Dacă vă plac fructele tropicale, vă sfătuim să optaţi pentru această reţetă, recomandată şi de nutriţionişti. Amestecul de ananas şi grepfrut este perfect pentru a favoriza eliminarea apei reţinute în organism şi a toxinelor. Mai mult, consumul regulat al acestei băuturi vă va ajuta să scăpaţi rapid şi sănătos de kilogramele în plus. Amestecaţi în mixer patru felii de ananas, o jumătate de grepfrut (tăiată bucăţele), o linguriţă cu miere şi gheaţă. Rezultatul va fi o băutură sănătoasă şi delicioasă, ce poate fi preparată atât dimineaţa, pentru micul dejun, cât şi pe parcursul zilei, atunci când vă doriţi ceva răcoritor şi delicios.
Smoothie cu roşii şi afine
Băutura cu roşii şi afine nu numai că vă va scăpa de toxinele ce contribuie la creşterea în greutate, dar vă va diminua semnificativ şi pofta de dulce, în aşa fel încât veţi scăpa de o sursă importantă de calorii goale. Reţeta este foarte simplă. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să amestecaţi în mixer o jumătate de cană cu afine, o jumătate de cană cu roşii tăiate cubuleţe şi o linguriţă cu miere, pentru a completa aroma delicioasă. Acest smoothie va reuşi să vă repună în funcţiune metabolismul dacă folosiţi ingrediente organice.
Bananele şi perele acţionează în câteva zile
Scăpaţi de grăsimi preparând acest smoothie delicios de banane şi pere. Folosiţi un blender pentru a amesteca două banane coapte, o pară (tăiată în bucăţele) şi câteva cuburi de gheaţă. Veţi remarca rezultatele pozitive ale acestei băuturi ce topeşte stratul adipos după numai câteva zile. Completaţi-vă planul de dietă cu băuturi răcoritoare din fructe organice, pentru a beneficia de conţinutul bogat de vitamine ale acestora.
Căpşunile alungă toxinele
Căpşunile sunt folosite în fiecare dietă serioasă. Datorită proprietăţilor lor de detoxificare, acestea au capacitatea de a curăţa organismul de impurităţi şi toxine. Puteţi lupta împotriva grăsimilor cu această băutură pe care o puteţi prepara fără efort: folosiţi un mixer pentru a amesteca un pahar cu lapte de soia (sau lapte normal, degresat) şi două treimi de cană cu căpşuni. Beţi acest smoothie dimineaţa, pentru a vă asigura că aveţi energie suficientă pe parcursul întregii zile. Mai mult de atât, căpşunile reprezintă o modalitate naturală de a vă creşte rata metabolismului.
Beţi apă, lapte şi ceai verde
Includeţi în dietă şi alte băuturi ce vă pot ajuta să ajungeţi la greutatea dorită, cum ar fi: apa cu gheaţă, laptele, sucul de fructe, cafeaua sau ceaiul verde. Acestea stimulează digestia, accelerează tranzitul intestinal şi ajută la arderea grăsimilor. Un studiu german arată că două pahare cu apă în plus cresc metabolismul cu 30%. Nu numai că reduc pofta de mâncare, dar consumul de apă ajută şi la eliminarea toxinelor. S-a constatat că veţi arde cu 200 de calorii mai mult dacă beţi opt pahare cu apă cu gheaţă pe zi. Fiindcă apa este rece, corpul consumă calorii pentru a o aduce la temperatura sa. Mai mult, dacă beţi apă în timpul curei, nu riscaţi să vă îngrăşaţi imediat după întreruperea ei. Sucurile de fructe sunt bune în dietă, dar trebuie alese cu grijă, deoarece unele fructe au un conţinut ridicat de zahăr, cum ar fi strugurii şi bananele. Dacă ţineţi o dietă nu beţi sucuri din comerţ, pentru că acestea au în compoziţie îndulcitori. Sucurile de grepfrut şi cele de portocale sunt cele mai indicate, deoarece sunt bogate în vitamina C, ajută la arderea grăsimilor şi accelerează digestia. Calciul din lapte este un aliat de nădejde în curele de slăbire. Trei-patru pahare cu lapte degresat pe zi vă pot ajuta să pierdeţi cu 50%-70% mai multă grăsime decât cei care nu consumă lapte în timpul dietelor. În plus, este hrănitor, vă dă senzaţia de saţietate şi nu conţine multe calorii. Se ştie că ceaiul verde accelerează arderile şi digestia. În plus, conţine antioxidanţi. Aceştia luptă împotriva radicalilor liberi şi împiedică îmbătrânirea prematură, protejându-vă de boli. Trei ceşti cu ceai verde pe zi vă ajută să ardeţi cu până la 40% mai multe grăsimi decât în mod normal. De asemenea, cafeaua ajută la arderea grăsimilor şi, în plus, stimulează digestia şi accelerează tranzitul intestinal. De aceea, puteţi bea o cană cu cafea şi după masă.