Categories: Ştiri sănătate

Băutura „răcoritoare” care poate provoca infarct subit, mai ales când e consumată pe caniculă

Băutura care poate provoca infarct subit. Un nou studiu publicat miercuri în revista Heart Rhythm, publicația oficială a Societății pentru Ritm Cardiac, Societatea de Electrofiziologie Cardiacă și Societatea de Electrofiziologie Pediatrică și Congenitală, a analizat riscurile potențiale asociate consumului de băuturi energizante în rândul pacienților cu afecțiuni cardiace genetice.

Studiul, realizat la Mayo Clinic din SUA, a implicat un grup de 144 de supraviețuitori ai unui stop cardiac subit, dintre care șapte pacienți (5%) au consumat una sau mai multe băuturi energizante în apropierea evenimentului cardiac.

Chiar dacă studiul nu a stabilit o relație cauzală directă, se recomandă precauție, iar medicii sfătuiesc pacienții să consume băuturile energizante cu moderație.

„Consumul de băuturi energizante în Statele Unite a crescut constant în ultimii ani, generând îngrijorări cu privire la posibilele efecte combinate ale cofeinei și a altor ingrediente nereglementate din aceste băuturi”, a declarat dr. Michael J. Ackerman, cardiolog genetician la Mayo Clinic și director al Laboratorului de Genomică, într-un comunicat de presă.

Băutura care poate provoca infarct subit

Cercetătorii subliniază importanța studierii efectelor băuturilor energizante asupra pacienților, mai ales că acestea nu sunt reglementate de Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA).

Băuturile energizante conțin cantități variabile de cafeină, între 80 mg și 300 mg pe porție, comparativ cu cele 100 mg dintr-o ceașcă obișnuită de cafea. Cu toate acestea, majoritatea băuturilor energizante conțin și alte ingrediente stimulante în afară de cafeină, cum ar fi taurina și guarana, care nu sunt reglementate de FDA.

Ipoteza că aceste ingrediente puternic stimulante pot afecta ritmul cardiac, tensiunea arterială și alte aspecte ale funcționării inimii este luată în considerare. Dr. Ehud Chorin de la Centrul Medical Tel Aviv Sourasky și Facultatea de Medicină de la Universitatea Tel Aviv evidențiază importanța explorării posibilelor expuneri la toxine sau medicamente cauze posibile ale aritmiilor.

Studiul indică faptul că tot mai multe substanțe din alimentația obișnuită pot avea efecte negative asupra inimii, contribuind la o nouă subcategorie denumită alimente aritmogene. Băuturile energizante intră în această categorie.

Autorii subliniază că rezultatele acestui studiu trebuie interpretate în contextul unui ansamblu de dovezi care sugerează efectele aritmogene ale anumitor alimente, în special când acestea sunt consumate în cantități mari sau de către pacienții cu risc cardiovascular ridicat.

Pe lângă investigarea consumului de băuturi energizante în rândul pacienților care au supraviețuit unui stop cardiac subit, cercetătorii au analizat și tipul de eveniment cardiac, precum și circumstanțele în care acesta a avut loc, inclusiv exercițiile fizice și alți factori de stres cunoscuți pentru asocierea lor cu aritmiile cardiace.

”Este important să fim vigilenți în fața acestei situații”

”Deși exista o asociere temporală între consumul de băuturi energizante și evenimentul de stop cardiac subit la cei șapte pacienți, trebuie să luăm în considerare o serie de factori care ar fi putut contribui la aritmia asociată bolilor cardiace genetice. Printre acești factori se numără lipsa de somn, deshidratarea, dieta sau postul extrem, precum și utilizarea simultană a medicamentelor care pot prelungi intervalul QT sau perioada postpartum. Este posibil ca consumul neobișnuit de băuturi energizante să fi interacționat cu alte variabile pentru a crea o „furtună perfectă” de factori de risc, conducând astfel la stopul cardiac subit în cazul acestor pacienți”, explică dr. Ackerman.

”Unii critici ar putea susține că aceste constatări sunt doar coincidențe. Noi, ca și cercetători de la Mayo Clinic, suntem conștienți că nu există dovezi clare și definitive că băuturile energizante provoacă în mod direct aritmii periculoase pentru viață și că este necesară colectarea de mai multe date. Totuși, este important să fim vigilenți în fața acestei situații. La un moment dat, experiența clinică, înțelegerea solidă a fiziopatologiei și bunul simț trebuie să se combine pentru a trage concluzii”, adaugă dr. Peter J. Schwartz, de la Istitutul italian Auxologico, Centrul pentru aritmii cardiace de origine genetică și Laboratorul de genetică cardiovasculară, din Milano.

Deși riscul asociat consumului de băuturi energizante este relativ scăzut, iar riscul absolut de deces subit după consumul acestora este și mai mic, pacienții cu o boală cardiacă genetică care predispune la deces subit ar trebui să ia în considerare cu atenție riscurile și beneficiile consumului acestor băuturi, concluzionează autorii.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

28 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

57 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: