Din cuprinsul articolului
Copil de 12 ani, bătut de tată. Un copil de 12 ani este lovit de mai multe ori de tatăl său într-o înregistrare video cu puternic impact emoțional, publicată pe Youtube. Totul pare să fi fost inițial o joacă, bărbatul își ține copilul în brațe, iar din imagini se observă că băiatul îl mușcă la un moment dat pe tată de față.
În urma acestui gest, bărbatul îl lovește pe copil de mai multe ori. Pe fundal se aude chiar mama copilului care râde în timp ce filmează și intervine la un moment dat între cei doi, scrie gandul.ro.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Iași au demarat anchete pentru a stabili ce s-a întâmplat de fapt. Între timp, mama și copilul se află într-un centru pentru protecția victimelor violenței domestice.
„Urmare a imaginilor apărute în mediul online cu privire la agresarea unui minor, polițiștii din cadrul secției 8 Poliție rurală Lețcani s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului în vederea stabilirii întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor care se impun”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
Cei de la DGASPC spun că băiatul este încadrat în grad de handicap și învață la o școală specială, fiind diagnosticat cu hiperkinezie, o afecțiune caracterizată prin hiperactivitate. Mama le-a spus celor de la DGASPC că cel din înregistrare este chiar tatăl copilului, iar părinții sunt în proces de divorț.