Sari la conținut

Bani mai mulți la pensie pentru românii care au avut aceste tipuri de venituri

pensie
Sursă foto: Biz

Bani mai mulți la pensie pentru românii care au avut aceste tipuri de venituri. Cele mai așteptate documente pentru pensionari sunt adeverințele cu noile valori ale pensiilor recalculate. Din păcate, acestea vor ajunge la destinatari abia peste o lună, adică după 15 august. Pensionarii care au avut venituri suplimentare vor beneficia de pensii mai mari după recalculare.

Se înregistrează o întârziere neplăcută de cel puțin 3 luni. Potrivit Newsweek, până în prezent, nu a fost trimisă nici măcar o singură adeverință cu pensia recalculată către pensionari.

La recalcularea pensiilor se ia în considerare vechimea în muncă, aceasta trebuind să fie cât mai mare. Pentru fiecare an muncit peste 25 de ani se acordă puncte suplimentare. Formula de recalculare se găsește la finalul acestui articol. Veniturile luate în considerare la calculul pensiei sunt esențiale și formează punctele de contributivitate. Casa de Pensii a anunțat că există două tipuri de venituri relevante.

A: VENITURI CONTRIBUTIVE

Acestea includ:

  1. Sporul pentru munca în condiții deosebite, acordat conform art. 68 alin. (1), stabilit anual prin Planul național unic de dezvoltare economico-socială.
  2. Majorarea retribuției tarifare cu până la 10% pentru condiții grele de muncă, conform prevederilor art. 68 alin. (2), stabilită anual prin Planul național unic de dezvoltare economico-socială.
  3. Sporul de șantier acordat personalului nelocalnic, conform prevederilor art. 69, stabilit anual prin Planul național unic de dezvoltare economico-socială.
  4. Indemnizația de până la 10% acordată șefului de echipă sau de brigadă care conduce formația de lucru, prevăzută la art. 70 și în anexa nr. IV. Cuantumul indemnizației pentru unele activități specifice era diferențiat, astfel:
    • 2,50-18 lei/zi în industria minieră;
    • până la 1,3% din retribuția realizată de formația condusă, în exploatările forestiere.
  5. Majorarea retribuției tarifare cu procente cuprinse între 5% și 25%, acordată pentru categoriile de personal prevăzute în anexa nr. 10 la Decretul nr. 100/1979, cu modificările ulterioare.
  6. Indemnizația acordată personalului navigant și însoțitorilor personalului navigant aerian, în timpul zborului, prevăzută în anexa nr. IV.
  7. Majorarea retribuției tarifare lunare cu 1-2 clase pentru persoanele cărora li s-a conferit „gradația de merit”, astfel:
    • personalului de conducere din activitatea de cercetare științifică și inginerie tehnologică (art. 121);
    • cadrelor didactice definitive cu o vechime în învățământ de cel puțin 30 de ani (art. 143);
    • cadrelor sanitare cu o vechime în muncă de peste 30 de ani (art. 152);
    • cadrelor de specialitate artistică încadrate la ultima gradație (art. 159).
  8. Majorarea retribuției tarifare cu 5-10%, acordată muncitorilor încadrați la categoria a III-a inclusiv, care execută încălțăminte de tip „Romarta” și confecții din piele și blană, după comandă, la casele de modă (anexa nr. IV cap. I lit. a) „Muncitori calificați”).
  9. Majorarea retribuției tarifare cu 5%, acordată muncitorilor care lucrează la locurile de muncă direct productive în subteran (anexa nr. IV cap. I lit. a) „Muncitori calificați”).
  10. Majorarea retribuției tarifare cu până la 25% pentru personalul care a desfășurat activitate la spitalele „Elias” și „Alexandru Sahia”, Policlinica Corpului Diplomatic, Oficiul Farmaceutic nr. 3 și Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie București (anexa nr. V cap. II „Ocrotirea sănătății”).
  11. Majorarea retribuției tarifare cu până la 15% pentru personalul care a desfășurat activitate la Centrul Medical de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională (anexa nr. V cap. II „Ocrotirea sănătății”).
  12. Sumele acordate persoanelor care îndeplinesc funcția de șofer și în mod suplimentar efectuează și activități de taxare, primitor-distribuitor, gestionar, mânuitor de valori și altele similare (anexa nr. IV cap. V pct. 2 „Auto și întreținere drumuri”).
  13. Majorarea retribuției tarifare cu 35% pentru nevăzătorii încadrați în gradul I de invaliditate și cu 15% pentru nevăzătorii încadrați în gradul al II-lea de invaliditate (art. 197).
  14. Indemnizația corespunzătoare funcției de conducere, acordată:
    • profesorilor, conferențiarilor și lectorilor-șefi de lucrări titulari din învățământul superior, pentru perioada cât sunt numiți în funcții de conducere în unitățile de cercetare și inginerie tehnologică (art. 121 alin. (7));
    • șefilor de programe de cercetare și de introducere a tehnologiilor care prezintă importanță deosebită, pe durata realizării programelor (art. 121 alin. (8));
    • cadrelor medicale care îndeplinesc funcția de medic director și medic inspector din direcțiile sanitare, precum și cea acordată persoanelor care îndeplinesc funcția de inspector școlar din inspectoratele școlare (art. 180 și anexa nr. VI cap. II);
    • cadrelor sanitare care îndeplinesc funcții de conducere (art. 150 alin. (4) și anexa nr. V cap. II „Ocrotirea sănătății”);
    • cadrelor de specialitate artistică care în afara funcției artistice îndeplinesc funcții de conducere (art. 160).
  15. Indemnizațiile acordate cadrelor didactice conform art. 140, care:
    • îndeplinesc funcții de director și director adjunct de unitate școlară și șef catedră în învățământul superior;
    • desfășoară activitate de diriginte de clasă;
    • predau în același timp la 2-4 clase în învățământul primar.
  16. Majorarea retribuției tarifare cu două clase de retribuire pentru personalul care lucrează în casele de copii și în școlile speciale pentru copii cu deficiențe și cu o clasă de retribuire pentru profesorii de la liceele organizate pentru copii cu deficiențe.
  17. Sporul pentru munca în timpul nopții, acordat în condițiile prevăzute la art. 72, de 15-25%, precum și cel acordat în condițiile prevăzute la art. 106 alin. (4), de 15-45%, pentru personalul din navigația fluvială.
  18. Sporul de până la 14% – care face parte din retribuția tarifară – acordat pentru muncitorii din alte meserii, precum și pentru personalul Centrului Național al Industriei Aeronautice Române și al unităților subordonate sau din alte unități care participă efectiv la realizarea, controlul și urmărirea fabricației tehnicii de aviație și la repararea acesteia, așa cum este prevăzut la pct. 3 din nota de subsol din anexa nr. IV cap. I lit. A.a) la Legea nr. 57/1974, republicată.
  19. Indemnizația pentru conducerea formației de lucru în activitatea încărcări-descărcări, în procent de 10% din retribuția realizată în acord (anexa nr. IV cap. V pct. 1 lit. c)).
  20. Indemnizația prevăzută la art. 70, pentru conducătorul formației de lucru de docheri, care este de până la 10%, iar pentru docherul vincier este de până la 5% din retribuția realizată în acord (anexa nr. IV).

B VENITURI NEPERMANENTE

Pentru aceste venituri pensionarii care au ieșit la pensie înainte de 20001 trebuie să aducă dovezi că le-au avut. Dovezile se iau contra cost de la firmele la care pensionarii au fost angajați. Dovezile se pot depune până la 1 martie 2025.

• formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;

• premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

• recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

• al treisprezecelea salariu;

• formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de
lucru;

• sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care
asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;

• indemnizaţiile de muncă nenormată;

• alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de
asigurări sociale.

Formula recalculare
VPR (81 lei) X numărul de puncte.

Punctele: puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate.

Punctele de necontributivitate: anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate, creștere copil (0,25 puncte de fiecare an).

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel