Sari la conținut

BANI în plus pentru o anumită categorie de părinţi. Care sunt condiţiile?

pensie
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Un nou proiect legislativ prevede ca o anumită categorie de părinţi să primească bani în plus de la stat, cu respectarea unor condiţii.

Familiile cu gemeni, tripleți sau chiar multipleți ar putea avea parte de un ajutor financiar în plus. Acești părinți vor putea opta pentru angajarea unei persoane care să îi ajute în îngrijirea copiilor. Totodată, cei vizați ar putea avea posibilitatea să obțină concedii de creștere a copiilor simultan.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ajutor financiar pe o perioadă de șase luni

Conform proiectului, ajutorul ar putea fi oferit pe o perioadă de șase luni. Cei care optează pentru varianta unei bone, angajarea acesteia se va face prin agențiile pentru prestații sociale.

Persoana angajată va semna un contract și va lucra cu normă întreagă, pe perioadă determinată. Contractul va fi valabil până când copiii împlinesc vârsta de șase luni. De altfel, acești angajați vor încasa salariul minim brut pe țară, care va fi achitat din banii Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. În cazul celor care aleg varianta concediului, totalul de 6 luni va include și cele 2 luni acordate în mod obligatoriu de statul român.

Potrivit inițiatorilor proiectului, impactul bugetar ar fi de 4.130 de lei lunar. Acesta a fost calculat în raport cu salariul net din luna ianuarie, arată Profit.ro. Astfel, suma totală achitată în cazul celor patru luni ar ajunge la 36.145.760 lei.

Citeşte continuarea AICI.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel