Din cuprinsul articolului
Românii cu studii superioare vor primi bani în plus la pensie. Odată cu aplicarea Legii 360/2023, de la 1 septembrie, atât perioada studiilor universitare cât și serviciul militar vor fi incluse în calculul stagiului de cotizare pentru pensie.
Sub noua reglementare, fiecare an de studii universitare va contribui cu 0,25 puncte la calculul pensiei, ceea ce înseamnă că pentru cei patru ani de studii universitare, beneficiarul va acumula un punct suplimentar, echivalentul a 81 de lei.
Studiile de master, care durează în general doi ani, vor adăuga un bonus de 0,5 puncte. Pentru cei care au finalizat un program de doctorat, cu o durată de cel puțin patru ani, se va acorda, de asemenea, un supliment de 81 de lei.
Bani în plus la pensie pentru cei cu studii universitare
O condiție esențială este ca aceste studii, fie că sunt universitare, de masterat sau doctorat, să fie finalizate cu obținerea unei diplome recunoscute.
Legea specifică că în cadrul sistemului de pensii publice, perioadele de studii universitare, atât la zi cât și cu frecvență, recunoscute legal și finalizate cu succes printr-o diplomă corespunzătoare nivelului de studii, vor fi asimilate ca perioade de cotizare.
Noua legislație ia în calcul și perioadele de șomaj, adăugând 41 de lei pentru fiecare an în acest statut.
Conform legii, persoanele care au absolvit mai multe programe universitare sau au urmat mai multe cicluri de studii la același nivel vor avea posibilitatea de a alege pentru care dintre acestea doresc să beneficieze de asimilare în cadrul stagiului de cotizare, cu condiția ca perioadele selectate să nu se suprapună cu alte perioade de cotizare deja recunoscute.