Categories: Ştiri sănătate

Bani de ochelari pentru pensionari – programul inițiat de Primăria Capitalei începe. De azi, puteți depune dosarele

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) demarează, începând de luni, programul prin care va deconta 250 de lei pentru achiziţia unei perechi de ochelari de vedere fiecărui pensionar cu venituri reduse.

Proiectul „Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” este demarat de PMB prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB).

Dosarele vor putea fi depuse la punctul de lucru al CSMB din Drumul Taberei, începând de luni, 17 septembrie, a anunţat PMB într-un comunicat.

„Prin acest program ne propunem să ajutăm cât mai mulţi pensionari din Bucureşti care au probleme de vedere, dar care, din cauza problemelor financiare, nu îşi permit să îşi achiziţioneze o pereche de ochelari. Ca autoritate locală, avem obligaţia să ne implicăm în problemele comunităţii şi să fim alături de categoriile sociale vulnerabile. Astfel, prin acest proiect dedicat seniorilor din Capitală, vom deconta suma de 250 de lei pentru achiziţia unei perechi de ochelari de vedere fiecărui pensionar domiciliat în Bucureşti, care are pensia mai mică decât salariul minim net pe economie. Doresc să subliniez că nu sunt locuri limitate, iar toţi aceia care îndeplinesc condiţiile prevăzute de regulamentul proiectului se pot încadra în program”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Conform regulamentului, suma respectivă va fi achitată o singură dată unui beneficiar în termen de 45 de zile de la depunerea dosarului, la punctul de lucru situat pe bd. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei) sector 6 (mijloace de transport în comun: troleibuze: 69, 90, 93 / autobuze: 126 – staţia RATB „Drumeţul”), după programul: luni – joi, între orele 9,00 – 15,00.

Dosarul trebuie să conţină următoarele documente: cerere tip disponibilă pe site-ul www.cs-mb.ro sau la sediul instituţiei; copie conformă cu originalul a actului de identitate (C.I. sau B.I.), valabil la data depunerii cererii; copie conformă cu originalul a recomandării medicului specialist din care să reiasă necesitatea ochelarilor pentru beneficiar; copie conformă cu originalul a facturii fiscale pe numele beneficiarului şi a dovezii de plată (bon fiscal ştampilat sau chitanţă) în baza cărora s-au achiziţionat ochelarii de vedere, de la orice operator economic; copie conformă cu originalul a talonului de pensie din luna anterioară depunerii cererii; extras de cont emis de bancă din care să reiasă titularul contului şi IBAN-ul, pe numele solicitantului; în cazul în care titularul contului nu este solicitantul, se va prezenta o împuternicire notarială pentru virarea sprijinului financiar în contul unui terţ, arată PMB.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Bucureşti de minimum 5 ani; este pensionat în condiţiile legii şi are nivelul pensiei cumulate mai mic decât salariul minim net pe economie (1.162 lei); beneficiarul are cel puţin 50 de ani împliniţi; ochelarii sunt achiziţionaţi de la orice operator economic, începând cu 2 august, data intrării în vigoare a hotărârii CGMB nr. 382/2018; ochelarii sunt achiziţionaţi în baza unei recomandări de la medicul specialist, potrivit PMB.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: