Din cuprinsul articolului
Românii care găzduiesc refugiați ucrainieni primesc bani de la stat. Guvernul a aprobat vineri ajutorul pe care îl va acorda românilor care găzduiesc refugiați.
Românii care găzduiesc refugiați ucrainieni primesc bani de la stat: la ce sumă s-a gândit Guvernul?
Sumele primite
“Se stabilește mecanismul prin care persoanele fizice… beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana. Sprijinul financiar pe care statul îl asigură pentru fiecare persoană cazată în fiecare zi pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru a asigura hrana este 20 de lei pe zi’, a anunțat, vineri, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.
Suma alocată este declinată pentru 15.000 de persoane pentru o perioadă de 60 de zile, a precizat purtătorul de cuvânt.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează vineri că, în data de 10 martie, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 70.974 de persoane, dintre care 21.003 cetăţeni ucraineni. De la începutul conflictului militar și până pe 10 martie la nivel naţional, au intrat în România 364.518 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 282.497.
Agenția pentru refugiați a ONU a declarat că peste 2,5 milioane de refugiați au plecat din Ucraina de la startul invaziei ruse, dintre ei, 1,5 milioane au ajuns în Polonia.