Bani de la Primărie, în cadrul unui proiect de susținere a cuplurilor infertile. Un număr de 415 cupluri s-au înscris în prima lună în programul derulat de Primăria Capitalei prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti privind acordarea unui sprijin financiar de circa 3.000 de euro pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro.
Potrivit unui comunicat al ASSMB, transmis luni AGERPRES, 209 dosare au fost deja aprobate şi depuse la sediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
„1.000 de cupluri din Bucureşti – care au indicaţie medicală pentru FIV, iar vârsta partenerei este între 24 şi 45 de ani – se vor califica pentru acest ajutor financiar. Restul condiţiilor pentru a primi acest sprijin apar în regulamentul complet, postat pe site-ul ASSMB, la secţiunea Proiect FIV sau direct pe www.fiv.assmb.ro”, se arată în comunicatul citat.
Banii se acordă sub forma a două vouchere pentru fiecare solicitare. Tichetele se eliberează simultan. În etapa întâi – voucher medicamente (pentru tratamentul de stimulare se va acorda un voucher în valoare de 4.600 lei) şi în etapa a doua – voucher proceduri medicale (pentru intervenţia medicală specifică se va acorda un voucher în valoare de 9.200 lei).
Proiectul „O şansă pentru cuplurile infertile” se derulează în farmaciile şi în unităţile sanitare specializate în FIV, care, conform regulamentului, au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Lista acestora poate fi consultată pe site-ul ASSMB. Pe acelaşi site pot fi completate cererile de înscriere, informează sursa citată.