Balonarea și constipația care persistă pot anunța cancerul de colon. Toate acestea sunt cauze pentru cele mai multe dintre bolile abdominale.
Atunci când apar anumite simptome, care persistă zile în șir și nu cedează, în ciuda pastilelor înghițite cu pumnul, e semn sigur că organismul nostru are probleme serioase. Care sunt cele 5 simptome care trebuie să te trimită de urgență la doctor:
- Durerea abdominală
Poate fi o consecință a abuzului alimentar, a unei perioade solicitante sau a unei toxiinfecții alimentare. Însă poate fi cauzată de ulcer, dat de infecția cu Helicobacter Pylori. „trăiesc jumătate dintre oameni. Însă doar în anumite condiții, poate duce la ulcer. În cazul în care medicul suspectează infecția, vă poate recomanda testul de respirație la uree marcată sau INFAI, total neinvaziv. Are o acuratețe de 98%, unică pe piață”, spune medicul Dan Andronesi, specialist în proctologie și chirurgie generală.
- Arsurile în capul pieptului
Acestea apar, de obicei, la persoanele care au reflux gastric, generat de excesul ponderal, mesele luate târziu, consumul exagerat de cafea, ciocolată, grăsimi și condimente iuți. Specialistul susține că dacă senzația de arsură apare de cel puțin două ori pe săptămână, pe o perioadă mai lungă de timp, trebuie neapărat să mergeți la medic întrucât, în timp, acizii gastrici duc la inflamarea stomacului și a duodenului, care pot provoca și probleme respiratorii.
- Balonarea
De cele mai multe ori este rezultatul unui exces alimentar sau al combinațiilor culinare nefericite, spre exemplu cele dintre carne și cartofi. Dacă balonarea persistă zile în șir, poate semnala afecțiuni digestive grave, care pot fi diagnosticate și neinvaziv. Un astfel de test este videocapsula endoscopică, cu ajutorul căreia medicii pot depista afecțiuni precum cancerul de colon, polipi, diverticuli sau boli inflamatorii intestinale.
- Greața
Poate fi o stare trecătoare, atunci când apare după o masă copioasă consumată cu poftă, alcool băut în exces sau după o perioadă suprasolicitantă la muncă în care am mâncat pe fugă tot ce am avut la îndemână. Dar poate fi un simptom comun al multor boli digestive: de la ulcer până la cancer. „Testele medicale anuale recomandate de medic nu trebuie amânate. Chiar și cele mai grave afecțiuni digestive, depistate în stadii incipiente, pot fi tratate”, explică chirurgul Dan Andronesi.
- Sângerările anale
Multe persoane se confruntă cu constipația, din cauza dietei dezechilibrate și deshidratării, iar eliminarea cu dificultate a scaunului poate duce la sângerări anale ușoare. Însă acestea pot fi semnul unei probleme de sănătate frecvente: hemoroizii. „În funcție de stadiul lor, hemoroizii pot fi tratați cu ajutorul unor metode care nu impun spitalizare, precum ligatura cu benzi elastice sau fototermocoagularea în spectru infraroșu”, spune medicul primar chirurg Dan Andronesi. Atenție, însă, pierderile de sânge pot fi și simptomele cancerului de colon și de rect. De aceea, trebuie semnalate urgent medicului și nu trebuie tratate cu alifii recomandate de prieteni sau găsite aiurea pe internet.