Sari la conținut

Băile Nicolina, sanctuarul sănătății din Iași. Stațiunea balneară cu ape sulfuroase cu cea mai mare concentrație din Europa

Baile Niculina
Sursa foto: romaniamama.ro
Baile Niculina

Băile Nicolina, sanctuarul sănătății din Iași. Deși în mod nedrept mai puțin cunoscută românilor, stațiunea Balneară Nicolina din Iași este locul în care mii de oameni ajung în fiecare an pentru a beneficia de proprietățile curative ale apei sulfuroase.

Statiunea Nicolina Iași, cunoscută și sub numele de Băile Purcica, valorifică un zăcământ de ape minerale sulfuroase iodurate, clorurate sodice, hipotermale cu debit artezian, ce are o concentratie ridicata de hidrogen sulfurat, de 331 mg/l.

Băile Niculina
Credit foto: arhiva doctorulzilei.ro

Băile Nicolina, scurt istoric

Staţiunea balneară Nicolina se află în partea de Sud-Vest a municipiului Iaşi, la 250 m de gara Nicolina. Începuturile Băilor Nicolina se înscriu pe la 1950, ca urmare a unui foraj al Comitetului Geologic din Bucureşti. Apa adusă la suprafaţă artezian în şesul Bahluiului forma un nămol negru.

Sesizând calităţile curative ale apei şi nămolului, s-au executat şi alte foraje, care au adus la suprafaţă apă de la 200 m adâncime, sărată şi sulfuroasă, puternic concentrată.

Documentaţia balneologică a convins Institutul de Balneologie, Ministerul Sănătăţii şi forurile administrative locale să aprobe construirea de baze specifice practicii balneare. Aşa a luat naştere baza de tratament de la Nicolina.

Stațiunea balneară cu ape sulfuroase cu cea mai mare concentrație din Europa

Este un loc în care se pot trata numeroase afecțiuni, însă cel mai mare succes este înregistrat în cazul celor care suferă de probleme la nivelul aparatului locomotor, care au reumatism, și, în general, tot ce ține legat de sistemul osos.

Din cauza faptului că apa de la Nicolina contribuie la menținerea supleții structurii articulațiilor, este denumită „apa de veșnică tinerețe”.

De asemenea, afecțiunile deramtologice (psoriazisul și altele) au o rată foarte mare de ameliorare și chiar vindecare. Rezultate bune s-au înregistrat și în tratarea afecțiunilor ginecologice (sterilitatea la femei) prin împachetări cu nămol.

 „Ceea ce se știe despre Băile Nicolina este mai nimic. Puțini știu că, în plin oraș, pot beneficia de un factor natural de cură pe care nimeni din Europa nu-l are.

Apa sulfuroasă de la Nicolina are cea mai mare concentrație din Europa, iar un alt izvor cu aceeași concentrație de sulf mai există doar în Caucaz, fără a fi folosit însă în scopuri terapeutice.” spune doamna doctor Nadejdia Ciubotaru, medic primar de medicină fizică și recuperare, specialist reumatolog, potrivit romaniamama.ro.

Recomandări terapeutice

  • afectiuni reumatismale – poliartrita reumatismala, spondilita ankilopoetica, artoze, tendinite, pariculoze, fibrosite;
  • afectiuni postraumatice – recuperare dupa imobilizari în aparat gipsat, recuperari dupa operatii pe muschi, articulatii si oase, entorse si luxatii;
  • afectiuni dermatologice – unele forme de psoriazis, eczeme si urticarii cronice, dermatita seboreica, piodermite cronice;
  • afectiuni respiratorii – bronsite, traheo bronsite cronice;
  • astm bronsic, pneumopatii virale si microbiene, sinuzite;
  • afectiuni neurologice – pareze usoare, sechele dupa poliomielita;
  • afectiuni vasculare periferice – arterita, maladie varicoasa;
  • afectiuni ginecologice – insuficienta ovariana, anexite, cervicite cronice, sterilitate secundara.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel